O nouă categorie de români primește 50 de lei în plus pentru plata facturilor la energie. Despre cine este vorba

Autor: Cristina Mocanu

O nouă categorie de români urmează să primească 50 de lei în plus pentru plata facturilor la energie

Sursa: shutterstock.com

Se extinde numărul beneficiarilor care urmează să primească tichete de energie în valoare de 50 de lei pentru plata facturilor. Cine sunt aceștia?

Românii care urmează tratamente medicale la domiciliu cu ajutorul unor dispozitive sau echipamente consumatoare de curent electric vor putea primi tichete energie 2025, potrivit unui proiect de lege ce urmează să fie aprobat de Senat. Valoarea sprijinului este de 50 de lei pe lună și se acordă sub forma unui voucher electronic, ce poate fi utilizat doar pentru plata facturilor la electricitate. Decizia vine ca o măsură suplimentară de sprijin pentru categoriile vulnerabile și pentru cei aflați în risc de sărăcie energetică.

Potrivit România TV, comisiile din Senat au dat aviz favorabil Ordonanței de Urgență 35/2025, introducând amendamente prin care și persoanele care se află în tratament la domiciliu devin eligibile pentru sprijin. Ajutorul se acordă strict pentru perioada în care pacientul utilizează aparate medicale consumatoare de energie.

Cine poate beneficia de ajutorul de 50 de lei pentru plata facturilor la energie

Programul de sprijin prin tichete energie 2025 vizează în primul rând persoanele singure cu venituri lunare de până la 1.940 de lei și familiile cu venituri nete sub 1.784 lei pe membru. Potrivit estimărilor oficiale, peste 2,1 milioane de gospodării din România vor putea accesa acest ajutor, destinat acoperirii unei părți din facturile la electricitate.

Citește și: Prețul facturilor la energie ar urma să scadă cu 24%: Ce ar trebui să știe românii

Voucherul are valoarea fixă de 50 de lei și se acordă lunar, în perioada 1 iulie 2025 – 31 martie 2026. Sumele nu se acordă în numerar și nu pot fi transferate sau utilizate pentru altă adresă decât cea declarată în cerere. În plus, beneficiarii venitului minim de incluziune vor fi înregistrați automat în sistem, fără să depună cerere suplimentară.

Pentru categoriile de persoane care nu au acces la internet sau nu se pot deplasa la primărie ori la poștă, administrațiile locale au obligația de a desemna o persoană care să le reprezinte în procesul de obținere

a tichetelor. Astfel, se asigură accesul la acest ajutor inclusiv pentru persoanele aflate în situații medicale sau financiare dificile.

Cum se obțin tichetele pentru energie

Cererile pentru tichete energie 2025 pot fi depuse online, prin platforma EPIDS, disponibilă la adresa epids.mmuncii.ro. Aplicația funcționează pe orice dispozitiv conectat la internet și permite transmiterea solicitărilor direct de către titular sau de către o persoană desemnată.

Începând din 20 august 2025, consumatorii vulnerabili pot trimite cererile în format digital, iar pentru facturile din lunile iulie și august termenul limită este 27 septembrie 2025.

Citește și: VIDEO De ce a crescut Dan Helciug departe de mama lui? Decizia tatălui care i-a vrut binele la acea vreme: „Tata a preferat să facă acest gest șocant, care ne-a cauzat multe traume.”

Citește si: Carmen de la Sălciua și Culiță Sterp îngroapă „securea războiului”. Vor urca împreună pe scenă după 6 ani de la divorț! Chiar artista a făcut anunțul: „Publicul ne iubește”

Pentru cei fără acces la internet, cererile pot fi depuse la primăria de domiciliu sau la oficiile poștale, începând din 28 august 2025. Odată înregistrată, cererea este procesată automat, iar eligibilitatea se verifică prin interogarea bazelor de date ale instituțiilor statului. Beneficiarii nu primesc un tichet fizic, ci un drept înregistrat electronic, gestionat prin sistemul de plăți al Poștei Române.

Plata facturilor se face la ghișeele poștale, unde cetățeanul prezintă factura și actul de identitate. Tichetele pot fi folosite timp de 12 luni de la ultima încărcare, dar nu mai târziu de 31 martie 2026. De menționat este faptul că sprijinul se aplică doar unui singur loc de consum, chiar dacă solicitantul nu este titularul contractului de energie electrică.

Măsura este menită să reducă riscul de sărăcie energetică și să ofere un ajutor real persoanelor și familiilor cu venituri reduse. Autoritățile au transmis că tichetele energie 2025 sunt o formă de solidaritate socială și o garanție că românii vulnerabili vor putea să-și plătească facturile și să aibă acces la electricitate, un serviciu de bază în viața de zi cu zi.

Citește și: Ce se întâmplă cu prețul gazelor în iarna 2025-2026. Anunțul făcut de ministrul Energiei, Bogdan Ivan

„Sprijinul pentru plata energiei înseamnă siguranța că lumina rămâne aprinsă și căldura nu lipsește din casele celor care au nevoie. Platforma digitală lansată astăzi (20 august 2025) poate fi folosită direct de beneficiari, dar și de reprezentanții primăriilor și ai Poștei Române, care îi vor ajuta pe românii fără competențe digitale să utilizeze sistemul electronic. Un stat responsabil este acela care are grijă de oamenii săi atunci când le este cel mai greu. Tichetele de energie sunt o garanție a solidarității”, a declarat ministrul Energiei, Bogdan Ivan.