Minune la Galați. O femeie în vârstă de 33 de ani a reușit să depășească o formă gravă de insuficiență hepatică, care a fost cauzată de utilizarea excesivă a paracetamolului, printr-un transplant de ficat care i-a salvat viața.
Femeia a consumat paracetamol în doze mari
Medicii au explicat că starea ei a devenit critică din cauza administrării necontrolate a dozelor mari de paracetamol, fără a primi recomandarea lor. Cu toate acestea, tânăra nu avea cunoștință despre problemele grave ale ficatului său și, din neștiință, agravase situația prin tratamentul neadecvat, potrivit Monitorul de Galați.
Ca prin minune, doctorii au reușit să găsească un donator compatibil prin intermediul sistemului național de alertă și au efectuat transplantul de ficat într-o intervenție de urgență.
„În ultima săptămână a început să se îngălbenească, stări de vomă, oboseală puternică. Am plecat noi cu ea, pe drum deja a început să fie inactivă, doar se uita și atât. Și era foarte galbenă din cap până în picioare, până și ochii. Copiii au rămas acasă plângând.”, a spus mama tinerei, în cadrul unei emisiuni.
Citește si: Urlete de durere la înmormântarea lui Cristian, tânărul luat de viitură în Italia! Imagini copleșitoare
A fost declanșat mecanismul de alertă pe transplant la nivel național
În ciuda eforturilor medicale intense, s-a constatat că ficatul tânărului nu mai putea fi recuperat după o zi petrecută în terapie intensivă, ceea ce a determinat declanșarea procedurii de "urgență zero". Dacă nu ar fi fost găsit undeva în țară un ficat compatibil, șansele de supraviețuire ale tinerei ar fi fost minime.
Norocul tinerei a fost că, la Spitalul Universitar din București, exista o pacientă în moarte cerebrală, a cărei familie a consimțit la donarea organelor și cu care exista o compatibilitate aparentă. Cu toate acestea, povestea salvării vieții tinerei era abia la început, având în vedere distanța mare de parcurs între Iași și București cu o ambulanță, ceea ce ridica întrebări cu privire la viabilitatea organului.
„S-a declanşat mecanismul de alertă pe transplant la nivel naţional: astfel, coordonatorul de transplant de aici, de la Spitalul «Sf. Spiridon», a identificat posibilitatea recoltării unui organ de la o pacientă aflată în moarte cerebrală de la Spitalul Universitar Bucureşti. A plecat acolo un chirurg de la Iaşi, s-a deplasat cu un avion, iar împreună cu coordonatorul naţional de transplant a realizat recoltarea organului”, a spus prof.dr. Diana Cimpoeşu, medic-şef UPU-SMURD Iaşi şi purtător de cuvânt al unităţii medicale, potrivit Ziarul de Iași.
După ce organul a ajuns într-un timp record la Iași, în urma unui zbor, operația a început duminică după ora 14, fiind coordonată de prof. dr. Cristian Lupașcu, cu echipa de Terapie Intensivă condusă de dr. Mihaela Blaj. După finalizarea cu succes a intervenției chirurgicale, tânăra se află la Terapie Intensivă pentru ca medicii să se asigure că organul a fost primit de către corpul tinerei.