O femeie de 45 de ani și-a pierdut viața marți, 19 august, după ce a fost atacată cu un cuțit de concubinul ei, în vârstă de 51 de ani. Tragedia s-a petrecut în locuința lor din comuna Topraisar, județul Constanța.
Ce au transmis autoritățile, după crima din Constanța
Potrivit anchetatorilor, crima din Constanța s-ar fi produs după izbucnirea unui conflict spontan, iar bărbatul și-ar fi lovit partenera cu un obiect tăietor-înțepător, provocându-i răni mortale.
Reprezentanții IPJ Constanța au precizat că nu au existat sesizări, la Postul de Poliţie Topraisar, referitoare la o eventuală stare de conflict între cei doi parteneri. De asemenea, nu au fost nici solicitări în legătură cu emiterea unui ordin de protecţie provizoriu.
„Din cercetările efectuate a reieşit faptul că, la data de 19 august, pe fondul unui conflict spontan, un bărbat, de 51 de ani, şi-ar fi omorât concubina, de 45 de ani, pe care ar fi lovit-o cu un obiect tăietor-înţepător.
Citește și: Un bărbat a murit la o nuntă, în Constanța. I s-a facut rău imediat după aperitiv
Cercetările sunt continuate de polițiști și procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs crima din Topraisar, Constanța.
Persoanele aflate în situații de violență domestică pot solicita sprijin apelând numărul de urgență 0800 500 333, destinat victimelor.