Creste cernite de zapada se reped spre cer ca intr-un basm cu Mos Craciun. Natura s-a intrecut pe ea insasi.
Departe insa de aceste frumuseti salbatice viata de zi cu zi este grea pentru zecile oameni care indraznesc sa-si poarte cu deminitate batranetile in catunele imprastiate in varf de munte.
E o lupta crancena si o lectie de supravietuire. I-am vizitat acolo unde doar vulturii le sunt vecini.
Am reusit cu greu sa infrangem zapada. Oamenii nu s-au dat batuti. Au impins masinile la limita. Stiau ca acolo, sus, cineva se va bucura sa-i vada.
Batranii
Ne continuam drumul sus in munte. Ne intalnim cu doi copii. Au obrajii rosii de la ger si ochii sclipitori! Copilaria lor e un sir prelung de renuntari si chinuri. Merg pe jos la scoala, prin padure, kilometri buni, zilnic.
Nu se plang. S-au obisnuit cu o viata austera.
In catunele Buzaului doar sania ii mai poate duce pe sateni in civilizatie. E singura lor sansa. Altfel, merg pe jos prin troiene. Se roaga doar sa nu-i loveasca boala.
Craciunul pentru oamenii din varf de munte a venit anul acesta mai devreme. Le-a adus un strop de bucurie intr-o viata traita in lipsuri.
E un colt de Romanie uitat de lume, cu o frumusete aparte. Si ei, oameni muntelui, au nevoie de noi!