O absolventă de liceu din Iași a reușit să demonstreze că sistemul digitalizat de corectare nu este infailibil, după ce nota ei la Limba și literatura română a crescut spectaculos în urma unei contestații.
Eleva a primit patru puncte în plus după contestație
Inițial, tânăra a primit 4,4 la proba scrisă, rezultat care i-ar fi blocat complet accesul la facultatea dorită. Convinsă că a fost evaluată greșit, eleva nu a stat pe gânduri și a depus imediat contestație. Rezultatul? Lucrarea a fost recorectată, iar nota finală a urcat la 8,25, o diferență uriașă de aproape patru puncte, notează BZI.
Totul s-a întâmplat în contextul în care, anul acesta, lucrările au fost corectate printr-un sistem digital, menit să reducă erorile umane.
Citește si: Alertă maximă! A revenit CIUMA! Primul deces înregistrat în ultimii 18 ani! Autoritățile sunt ÎNGROZITE
Fiecare lucrare a fost scanată direct în sala de examen și transmisă electronic unor profesori evaluatori din alte județe, selectați aleatoriu. Chiar și așa, se dovedește că verificările suplimentare rămân esențiale pentru a face dreptate candidaților.
Potrivit sursei menționate anterior, eleva a reușit, datorită ambiției și încrederii în munca ei, să transforme un eșec sigur într-o șansă reală la un viitor academic. Povestea ei este o lecție despre importanța contestațiilor, dar și un semnal de alarmă privind funcționarea noului sistem de corectare digitalizată.