În noaptea de joi spre vineri, un alt atac a avut loc în cartierul rezidențial Cosmopolis, din nordul Capitalei. Acolo, un bărbat de 40 de ani a fost înjunghiat în urma unui conflict spontan, avut cu un adolescent de numai 15 ani.
Cum s-a produs atacul din Cosmopolis
Băiatul care l-a înjunghiat pe bărbatul de 40 de ani nu ar fi acționat singur. În altercație ar mai fi fost implicați alți trei tineri, după cum scrie B365. După un schimb aprins de replici, atacatorul a înjunghiat victima cu un obiect tăietor înțepător. Ulterior, adolescentul de 15 ani a fugit de la locul faptei, dar a fost prins imediat de către autorități, relatează Știrile PRO TV.
Poliția Voluntari a fost rapid înștiințată în legătură cu atacul din Cosmopolis prin apel la numărul unic de urgență 112, a transmis Poliția Română.
Tot în același cartier, în urmă cu doar două luni a fost ucisă Teodora Marcu. Tânăra a fost împușcată în plină stradă de către fostul iubit, Robert Lupu. Aceasta era însoțită de fetița ei și era însărcinată cu cel de-al doilea copil, în momentul atacului. Victima a fost împușcată de patru ori, semn că agresorul și-a dorit cu tot dinadinsul moartea acesteia.
Cu ce pedeapsă s-a ales atacatorul din Cosmopolis
Recent, un alt caz a cutremurat România. După conflict neașteptat, un alt bărbat, în vârstă de 40 de ani, a fost înjunghiat, locul faptei fiind același.
Tot în acest caz, organele de poliție au cerut implicarea asistenților sociali pentru a se deschide o anchetă socială la familia tânărului. De asemenea, în acest caz a fost deschis un dosar penal pentru loviri sau alte violențe.
În ceea ce privește victima, aceasta se află, în prezent, la Spitalul Pantelimon din București. Bărbatul se află într-o stare stabilă și este conștient.
În urma incidentului de noaptea trecută, Cosmopolis a reacționat ferm. Reprezentanții complexului rezidențial au declarat, pentru Libertatea, faptul că au toleranță zero la orice act de violență și promit că vor lua măsuri pentru siguranța comunității: „Cosmopolis condamnă ferm orice act de violență și își reafirmă angajamentul pentru siguranța comunității. Asemenea fapte și orice altă formă de comportament agresiv sunt inacceptabile într-o comunitate precum Cosmopolis. Susținem sancționarea celor vinovați, în conformitate cu legea. Este important să subliniem că evenimentele de acest tip sunt izolate și nu reflectă în niciun fel realitatea de zi cu zi a vieții din cadrul complexului”.