„Cu profundă tristeţe anunţăm că iubitul nostru Niki a decedat luni, în prezenţa familiei sale”, au anunţat rudele lui Lauda, prin intermediul unui comunicat.
Fostul pilot austriac a fost campion mondial de Formula 1 în anii 1975 şi 1977, ca membru al echipei Ferrari şi în 1984, alături de McLaren. În 1976 Lauda a suferit arsuri grave în urma unui accident în timpul Marelui Premiul al Germaniei, însă a revenit în circuit.
Niki Lauda s-a îmbolnăvit de gripă în luna ianuarie a acestui an, motiv pentru care a fost internat în spital timp de zece zile. Fostul campion mondial suferise un transplant pulmonar în august 2018.
Austriacul, o legendă a sporturilor cu motor, a câştigat admiraţia unor întregi generaţii pentru fantasticul său talent pe pistă, câştigând două titluri cu Ferrari şi unul McLaren în 1975, 1977 şi 1984.
În spectaculoşii ani 70-80 ai secolului trecut, când bolizii de Formula 1 erau infinit mai puţin tehnologizaţi decât acum, iar victoria în curse ţinea în special de măiestria piloţilor, pe circuitele de curse se ducea o luptă acerbă între numeroşi aşi ai volanului.
Niki Lauda a concurat în 171 de curse, câştigând 25 dintre ele.Citește si: Urlete de durere la înmormântarea lui Cristian, tânărul luat de viitură în Italia! Imagini copleșitoare
foto wikipedia.org
Fostul pilot de curse era un şofer excepţional, curajos şi intransigent, dar cu un raţionament bine pus la punct. S-a născut în 1949 şi a urmat o carieră în curse auto împotriva dorinţelor familiei sale. Această ambiţie de neclintit o va demonstra din nou atunci când va aplica pentru împrumuturi pentru a se asigura că se poate susţine financiar şi că are o şansă adevărată la Formula 1.
Citeste si: Video Arnold Schwarzenegger, lovit violent in ceafa de un barbat. Filmarea care i-a șocat pe fani
Citeste si: Horoscop dragoste saptamana 20-26 mai 2019. Ce salveaza relatiile?
Citeste si: Alertă! Șeful Poliției Române rupe tăcerea. Primele declarații despre Radu Mazăre
Vezi cele mai noi Stiri Kanal D