Fostul premier al României, Nicolae Ciucă, a fost ales președinte al senatului.
Nicolae Ciucă a fost ales al doilea om în stat
Luni, 12 iunie, Nicolae Ciucă a demisionat din funcția de premier al României, iar marți, 13 iunie, a fost ales în funcția de președinte al Senatului, a doua funcţie în stat.
Anca Dragu, propusă de USR, a primit 16 voturi „pentru” și 88 „contra”.
Nicolae Ciucă le-a transmis senatorilor că: „Doresc să vă mulțumesc pentru votul dvs. de încredere și să vă asigur că vom continua să desfășurăm activitatea pentru realizarea obiectivelor coaliției și sprijinirea activităților guvernamentale”.
Citește și: Nicolae Ciucă a demisionat! Cine ar urma să preia funcția de premier interimar
Marcel Ciolacu va fi investit în funcția de premier al României
Liderul PSD, Marcel Ciolacu, urmează să fie desemnat marți de președintele Klaus Iohannis, în funcția de premier, după ce Nicolae Ciucă a demisionat ieri.
Între timp, Guvernul va fi condus de ministrul justiției, Cătălin Predoiu, în calitate de premier interimar. Președintele Klaus Iohannis va primi în această după-amiază, începând cu ora 12.00 partidele la consultări.
PSD, PNL și grupul minorităților naționale vor merge împreună, iar UDMR, va merge separat de la 12.30.
Nu se cunoaște încă ce va face UDMR, dacă va mai rămâne sau nu la guvernare și dacă va vota Guvernul Ciolacu în Parlament.Citește și: Hemoglobina: Ce este si ce se ascunde o valoare scazuta a acesteia?
Tot astăzi, vor avea loc consultări la Cotroceni, iar mâine ar urma să fie audiați miniștri propuși în comisiile de specialitate din Parlament.
Marcel Ciolacu a declarat că: "Eu îmi doresc ca Guvernul României să fie un guvern performant, cu miniștrii în Guvernul României, indiferent de la ce partid politic, performanți".
Pe 15 iunie aleșii ar trebui să dea un vot de învestitură noii echipe de Guvern, după depunerea jurământului la Palatul Cotroceni.
Reprezentanții UDMR transmit că fără Ministerul Dezvoltării nu pot continua la guvernare, după ce liderul PSD le-a oferit la schimb Ministerul Energiei şi cel al Proiectelor Europene.
„Dacă voi fi persoana desemnată, voi avea o întâlnire cu președintele Kelemen Hunor, împreună cu domnul președintele al Partidului Naţional Liberal, Nicolae Ciucă.
Mai mult, ce vă mai pot spune, este faptul că îmi doresc ca UDMR să rămână la guvernare", a mai spus Marcel Ciolacu.Citește și: Astăzi este ziua de naștere a lui Klaus Iohannis. Câți ani împlinește președintele?
Cum va fi împărțit Guvernul?
Singura certitudine din noul Guvern este Marcel Ciolacu, ce va fi desemnat prim-ministru. Liderul PSD trebuie să îşi formeze un cabinet, însă posturile de ministru sunt în continuare negociate.
PSD va păstra, şi în noul guvern, Ministerul Transporturilor (Sorin Grindeanu), Ministerul Sănătății (Alexandru Rafila), Ministerul Economiei (Radu Oprea), Ministerul Familiei (Gabriela Firea), Ministerul Muncii (Marius Budăi). De asemenea, PSD ar putea primi şi Ministerul Fondurilor Europene, unde ar urma să vină actualul ministru de Finanțe, Adrian Câciu. La Ministerul Apărării ar putea rămâne tot Angel Tîlvăr (PSD).
Sursă: g4media.ro