Neslihan Atagül, eroina serialului Fiica ambasadorului, care începe pe 3 ianuarie, la Kanal D, este considerată una dintre cele mai valoroase actrițe ale lumii

,

Tânăra actriță a primit recent distincția „Cea mai buna actriță” pentru rolul din “Fiica ambasadorului”, la Premiile DIAFA, în Dubai; Mesajul emoționant transmis de soțul actriței pe rețelele de socializare


In articol:

Frumoasa și talentata actriță Neslihan Atagül, cea care dă viața personajului principal feminin Nare, în serialul  “Fiica ambasadorului”, ce va avea  premiera pe 3 ianuarie, de la ora 20:00, la Kanal D, este una dintre cele mai talentante și premiate actrițe ale Turciei.

Cea mai recentă recunoaștere internațională a primit-o, recent, în cadrul prestigoaselor Premii DIAFA.

Neslihan Atagül și-a adjudecat premiul pentru cea mai bună actriță la cea de-a cincea ediție a Premiilor DIAFA, care a avut loc in Dubai, la finalul lunii noiembrie. Actrița în vârstă de 29 de ani a fost onorată de Distinctive International Arab Festivals Awards, eveniment prin care sunt celebrate personalități internaționale pentru realizările lor remarcabile.

neslihan atagul din serialul dragoste infinita

Neslihan Atagul premiata în cadrul prestigoaselor Premii DIAFA

[Sursa foto: Instagram Neslihan Atagul]

Mesajul emoționant al soțului lui  Neslihan Atagül:    „Mi-aș dori ca toată lumea să te vadă ca mine, sa vadă inima ta frumoasă”

Kadir Doğulu, soțul și colegul frumoasei actrițe, a împărtășit câteva fotografii și mesaje emoționante, în mediul online, în onoarea acesteia, fericit pentru succesul partenerei sale de viață.

„Mi-aș dori ca toată lumea să te vadă ca mine, să-ți vada inima frumoasă, conștiința ta liberă, speranțele pentru viitor (…). Felicitări, dragostea mea frumoasă și talentată!”.

Citeste si: „Fiica ambasadorului”, o poveste captivantă de dragoste, din 3 ianuarie, la Kanal D! Neslihan Atagül, actrița din serialul fenomen „Dragoste infinită”, în rolul principal

neslihan atagul

Neslihan Atagul in serialul Fiica ambasadorului

[Sursa foto: Captură KANAL D]

De altfel, si Neslihan i-a multumit lui Kadir Doğulu în discursul susținut la evenimentul de decernare a premiilor.

„Multumesc familiei mele dragi și soțului meu iubit pentru sprijinul permanent...”,

 a rostit emoționată Neslihan ținând trofeul în mâini.

Citeste si: Momente dificile pentru celebra actriță Neslihan Atagul! Soțul ei, Kadir Dogulu, a dat cărțile pe față și a răspuns pentru prima dată acuzațiilor de infidelitate!

Neslihan și Kadir sunt căsătoriți din 2016, după ce s-au îndrăgostit la filmarile serialului “Un destin la răscruce”, producție difuzată la Kanal D.  Neslihan a devenit cunoscută și apreciată în întreaga lume, în special pentru rolul Nihan, din “Dragoste infinită”, serialul fenomen difuzat de Kanal D, unul dintre cele mai reușite seriale turcești, câștigător al trofeului Emmy în 2017.

Începând din 3 ianuarie, de la ora 20:00, Neslihan Atagül poate fi urmarită interpretând rolul Nare, din “Fiica ambasadorului”,  serialul eveniment care îi va cuceri pe români în 2022. Producția va putea fi urmarită, incepând din 3 ianuarie, de luni pana vineri, de la ora 20:00, la Kanal D.

 

 

Citește-ne pe

Citește și:

Grecia la preţ de Caraibe. Românii sunt nemulţumiţi de preţuri: „Cum să procedez să nu am preţ exagerat?”

„Fiica ambasadorului”, o poveste captivantă de dragoste, din 3 ianuarie, la Kanal D! Neslihan Atagül, actrița din serialul fenomen „Dragoste infinită”, în rolul principal

Războiul din Ucraina atinge un nou nivel: Rusia a ordonat spitalelor din Crimeea să refuze pacienții civili, pentru a elibera paturi pentru soldații ruși

Avocado, darul lui Dumnezeu pentru femei

Cine este amanta lui Kadir Dogulu, soțul lui Neslihan Atagul, actrița principală din serialul "Fiica ambasadorului". Cele doua femei din viața actorului seamănă...

Partenerii nostri:

Clipul zilei pe KANALD.RO:
Cookies