Naomi de la Casa iubirii, surprinsă în compania celei mai dragi ființe! Iată imaginea care a făcut furori în rândul urmăritorilor săi

Author: Daniela Iliuta
Actualizat: 21 nov 2025, 10:22

Naomi, o concurenta apreciata si admirata in Casa iubirii

Sursa: Instagram Naomi

Naomi se numără printre cele mai apreciate și admirate concurente din Casa iubirii! Iată cum a fost surprinsă aceasta alături de cea mai iubită ființă din viața sa!

Sezonul 4 al emisiunii Casa iubirii a adus multe surprize și provocări uluitoare încă de la primele ediții și surprinde în continuare cu momente de senzație, concurenți tot mai dornici să își găsească perechea, dar și cu idile neașteptate, gelozii mistuitoare și tensiuni aprige. Printre cele mai apreciate concurente se numără și Naomi, care a intrat în emisiune în luna aprilie și care la scurtă vreme a devenit una dintre cele mai plăcute și admirate fete.

Naomi de la Casa iubirii, apariție emoționantă în compania celei mai dragi ființe din viața sa

Naomi nu a făcut parte din grupul de început al concurentelor celui de-al patrulea sezon al emisiunii Casa iubirii, ci a intrat în luna aprilie, dar în scurt timp a devenit una dintre cele mai apreciate și admirate fete din cadrul show-ului matrimonial.

Deși are doar 21 de ani, aceasta și-a dorit enorm să participe la emisiune pentru a-și căuta jumătatea și pentru a-și clădi o relație serioasă și stabilă.

Naomi, prima aparitie in Casa iubirii
[Sursa: Captură KANAL D]

Citește și: Dorobanțu, surpriză deosebită pentru Naomi! Nimeni nu se aștepta ca tânărul să-i dăruiască așa ceva concurentei de la „Casa iubirii”

Dincolo de alura ei femeie puternică și luptătoare, Naomi este și tânăra extrem de sensibilă. Aceasta nu s-a sfiit să le împărtășească susținătorilor ei din mediul online câteva imagini emoționante petrecute alături de câinele sau, pe care îl adoră și căruia îi duce dorul când nu îl are în preajma: "Inima mea".

Citește și: Elena Merișoreanu a reacționat dur, după înmormântarea lui Horia Moculescu. Artista nu a mai tăcut și a spus ce a observat: “I-a ridicat pe mulți.”

Citește si: „Încă un medic a murit în gardă”. Tudor Ciuhodaru trage un semnal de alarmă, după moartea Ștefaniei Szabo: „Sindromul Karoshi ucide în tăcere. Oare câți trebuie să mai moară?”| EXCLUSIV

Naomi, alaturi de cainele ei adorabil
[Sursa: Instagram Naomi]

Naomi, concurenta care a fascinat băieții din Casa iubirii încă de la prima ei apariție

Naomi a intrat în Casa iubirii în luna aprilie și i-a încântat atât pe băieți, care au fost uluiți de frumusețea ei angelica și de sensibilitatea dovedită, cât și pe telespectatori care au început să o susțină permanent, pentru a rămâne cât mai mult în cadrul show-ului. Încă de la prima ei apariție în Casa iubirii, Naomi a mărturisit că este o fire sensibilă, echilibrată și interiorizată. Tânăra a declarat la acea vreme că ar vrea să întâlnească un băiat grijuliu, inteligent, familist, iubitor și de încredere, alături de care să clădească o relație reușită și stabilă.

Naomi, dornica sa isi caute perechea in Casa iubirii
[Sursa: Instagram Naomi]

Citește și: Naomi și Dorobanțu, planuri uluitoare pentru relația lor! „De ce nu facem lucrurile astea să fie mai simple!”

„Îmi doream să am parte de o experiență nouă! Când stai într-un oraș mic lucrurile sunt limitate, cunoști pe toată lumea! Te plictisești la un moment dat! Sunt o fire calmă, dar poți să te și distrezi cu mine! Adică nu sunt plictisitoare!”, a zis Naomi când a intrat în Casa iubirii.