Minuni de Paste, duminica, la “Asta-i Romania!”

O familie greu incercata de soarta se muta in casa noua, in urma campaniei MagicROOFS, sustinuta de Kanal D

In prima zi de Paste, duminica, de la 14:30, prin intermediul emisiunii „Asta-i Romania”, difuzata la Kanal D, telespectatorii vor fi martorii unei impresionante lectii de viata, cu oameni extraordinari. "Asta-i Romania!" va prezinta povestea cu final fericit a unor copile sarmane, ramase in grija tatalui, dupa ce mama lor a fost rapusa de cancer. 

        La finalul lui 2019, Kanal D se alatura unei campanii emotionante, MagicROOFS, initiata de asociatia nonguvernamentala MagiCAMP,  lansand o invitatie la „omenie” tuturor celor care nu raman indiferenti la suferinta aproapelui. Demersul impresionant este dedicat familiilor care trec prin experienta traumatizanta a cancerului si care au nevoie imperioasa de conditii decente de viata.

In urma unei contributii considerabile din partea Kanal D, de 25.000 de Euro, dar si a numeroaselor donatii facute de oameni cu suflet mare, ca raspuns la apelul umanitar, s-a construit prima casa, in Piatra Neamt, beneficiarii fiind membrii unei familiile greu incercate de soarta. Trei surori si-au pierdut mama, suferinda de cancer, iar tatal, Vasile Apetrei, creste singur cei trei copii, in conditii foarte dificile. Visul ambilor parinti a fost acela de la oferi fiicelor lor o casa, pe care ei nu au avut-o niciodata, mama si tatal provenind din centre de plasament.

            Voluntarii proiectului MagicROOFS si toti cei care au donat au facut posibila ridicarea casei in care tatal si cele trei fiice vor putea sa inceapa o viata noua, chiar de Paste. Vestea ca vor avea un camin al lor le-a emotionat pe cele trei copile, care au izbucnit in lacrimi de fericire.     

            ​Gestul oamenilor de bine au facut aceasta minune posibila si, in continuare, toti cei care vor sa ajute astfel de familii in situatii limita o pot face, printr-o donatie lunara, trimitand textul MAGIC, prin sms la 8864 (4 Euro/luna), valabil in retelele Vodafone, Orange, Digi si Telekom. De asemenea, orice sprijin cu materiale de constructii, in beneficiul acestei cauze, este binevenit si poate fi facut contactand reprezentantii MagicROOFS la [email protected] .

            ​ Momentele emotionante traite de familia atat de incercata, imaginile, in premiera, cu casa, precum si  povestea voluntarilor care au facut aceasta minune posibila vor putea fi urmarite intr-o editie speciala de Paste „Asta-i Romania!”, duminica, de la ora 14:30, la Kanal D.

 


Clipul zilei pe KANALD.RO:
Recomandari
Te-ar mai putea interesa
` `
Setari de confidentialitate