Mihai, un tânăr de 19 ani din Călărași, a fost găsit mort într-un pârâu. Familia crede că a fost ucis

Autor: Laura Macovei
Actualizat: 02 iul 2025, 15:21

El este Mihai, tânărul de 19 ani găsit mort într-un pârâu

Sursa: observator

Mihai, un tânăr de doar 19 ani, dat dispărut în urmă cu patru zile, a fost găsit mort într-un pârâu aflat la doar 300 de metri de casa sa.

Circumstanțele morții sunt încă neclare, însă familia băiatului este convinsă că nu a fost vorba despre un accident, informează Observator.  

Citește și: Un copil de 2 ani a murit după ce a fost uitat ore în șir într-o mașină parcată în soare

Mihai a fost găsit mort într-un pârâu, după ce a fost dat dispărut

Totul a început vineri dimineață, când Mihai a plecat de acasă spunând că merge la magazin pentru a-și cumpăra de mâncare. Abia își primise salariul și, potrivit rudelor, ar fi plecat fără telefon și fără acte, un gest neobișnuit pentru el. De atunci, nimeni nu l-a mai văzut în viață. Alimentele pe care ar fi trebuit să le cumpere nu au fost găsite nici ele.

Dispariția tânărului a fost anunțată autorităților cu doar câteva ore înainte ca trupul său neînsuflețit să fie descoperit într-un pârâu din apropierea locuinței.

Deși apa din acel loc nu depășește 50 de centimetri adâncime, primele concluzii ale anchetatorilor ar indica o posibilă înecare. Surse din cadrul anchetei susțin că nu există suspiciuni de crimă în acest moment.

Citește și: FOTO Momente dureroase la înmormântarea lui Mihai Leu. Preotul a citit mesajele pe care fostul campion le-a lăsat celor dragi. “Te-am iubit mai mult decât poate un pământean iubi.”

Citește si: Anna, soția lui Mihai Leu, interviu în lacrimi: „I-am spus să se odihnească… și el mi-a răspuns cu o lacrimă, deși era în comă profundă”. Ultimele clipe ale campionului povestite în exclusivitate

Familia lui Mihai crede că tânărul a fost ucis

Familia lui Mihai, însă, respinge categoric această variantă. Mătușa tânărului afirmă că trupul prezenta urme vizibile de violență, printre care lovituri la cap, ceafă și spate și crede cu tărie că băiatul a fost victima unei agresiuni. 

Citește și: O copilă de 13 ani, la un pas de o tragedie, în București. Adolescenta a fost lovită de un autoturism, în timp ce traversa strada

Momentul exact al decesului, precum și cauza morții urmează să fie stabilite de medicii legiști. În continuare, ancheta este în desfășurare, iar familia cere autorităților să analizeze cu seriozitate toate ipotezele, inclusiv cea a unei posibile crime.