Mihai Leu s-a stins din viață marți, 1 iulie, la 56 de ani, după ce a fost transportat de urgență la spitalul Fundeni din cauza problemelor de sănătate ce i-au umbrit ultimii ani din viață. Acesta a fost diagnosticat în anul 2014 cu cancer la colon, urmând pe parcursul anilor să fie supus mai multor intervenții chirurgicale.
Mihai Leu a murit
Mihai Leu s-a stins din viață după ce a luptat mai bine de 10 ani cu cancerul la colon. Acesta a primit diagnosticul crunt în anul 2014, moment în care starea lui de sănătate a început să devină tot mai șubredă. Mihai Leu a fost internat la o clinică privată, însă din cauza stării de sănătate a fostului sportiv, Mihai Leu a fost transportat de urgență la spitalul Fundeni la data de 6 decembrie 2024.
„Cu profundă durere, anunțăm trecerea în neființă a lui Mihai, în această seară. Un adevărat campion, atât în ringul de box, cât și pe circuitele de motorsport, Mihai a fost mult mai mult decât un sportiv excepțional, a fost un simbol de voință, curaj și pasiune.Pentru fani, Mihai a fost și va rămâne un model. Un om care a inspirat prin fiecare luptă, prin fiecare cursă și prin demnitatea cu care și-a trăit viața. Pentru noi, pentru familie, un prieten, un soț și un tată minunat. Moștenirea lui merge mai departe prin toți cei care l-am iubit, l-am susținut și am fost martori la parcursul său unic. Nu te vom uita niciodată”, a fost anunțul făcut pe Facebook.
Citește și: Mihai Leu, în continuare în stare gravă! Mesajul transmis de Institutul Clinic Fundeni
Pe parcursul celor 10 ani, Mihai Leu a trecut prin trei operații, ultima fiind în toamna anului 2024, atunci când au început să apară și complicațiile. Operația a avut loc la Spitalul Militar din București, iar din cauza acesteia Mihai Leu a mai ajuns de două ori la spitalul Fundeni în luna iunie a anului 2024. Fostul sportiv se confrunta în acea perioadă cu febră și vărsături, simptome ce l-au alarmat.
„Se simte bine acum, însă are episoadele acestea din cauza unor aderențe care, în timp, chiar dacă au fost operate, se refac și îi dau diverse simptome. Este destul de neplăcută această problemă, dar este ținută sub control”, a spus medicul lui Mihai Leu în acea perioadă, potrivit gandul.ro.
Cine a fost Mihai Leu
Viața bate filmul în cazul lui Mihai Leu, ce s-a lăsat îndrumat de pasiunea sa pentru sport și a trecut prin nenumărate obstacole pe parcursul vieții sale. Mihai Leu s-a născut pe 13 februarie 1968, în Hunedoara, iar acesta a devenit o emblemă a sportului românesc încă de la o vârstă fragedă. În anul 1997, Mihai Leu a devenit campion mondial WBO la categoria semimijlocie la pugilism, sport ce i-a marcat începutul vieții.
Citește și: Mihai Leu se zbate între viață și moarte. Ce se întâmplă cu fostul campion în aceste momente
„Sportul l-am început când aveam patru ani. Am mers la înot la Reșița. După câțiva ani ne-am mutat la Hunedoara și părinții m-au înscris la tenis de câmp. Am făcut și prostii… I-am dat o rachetă peste picioare unui băiat, m-am speriat că vine antrenorul și am plecat… Nu mai m-am dus.
La box am ajuns cu bunicul meu care era brăilean. Brăila fost capitala boxului în România! Cu el am fost și am rămas încântat. Dar de înscris m-a înscris un unchi”, povestea Mihai Leu, potrivit ciao.ro.
După ce a primit primul său titlu de campion la categoria semi-mijlocie a versiunii World Box Organization, învingându-l pe Santiago Samaniego, Mihai Leu a continuat să dea tot ce are mai bun în ring. Mihai Leu și-a rupt tendonul care ținea bicepsul de la brațul stâng în timpul meciului, dar nu s-a oprit până nu a continuat lupta. Cu toate acestea, accidentarea era mul prea gravă, astfel Mihail Leu s-a operat, dar medicii nu i-au mai dat speranțe că se poate întoarce în ring. Și-a anunțat retragerea definitivă din box în 1998.
1998 a fost și anul în care Mihai Leu a decis să urmeze pasiunea tatălui său pentru raliuri. Mihai Leu a făcut primii pași îndrăzneți spre raliuri, câștigând cupa monomarcă, urmată de titlul de campion național absolut de raliuri. Mihail Leu a pilotat în Campionatul Național de Raliuri până în 2008, moment în care a decis să pună pe pauză competițiile și să se ocupe de partea de management.
Fostul sportiv a decis în anul 2018 să revină pe traseul de concurs, an în care a primit titlul de campion național la Grupa 1, potrivit prosport.ro.