Accidentul de motocicletă în care a murit băiatul a avut loc pe strada Victoriei, din Târgu Jiu, după ce un șofer în vârstă de 71 de ani nu i-a acordat prioritate la ieșirea din curtea propriei case. Paul nu a avut timp să evite impactul și a fost aruncat pe asfalt în urma coliziunii, unde a fost găsit de echipele de salvare.
Paul și-a pierdut viața, în urma accidentului din Târgu Jiu
Incidentul s-a soldat cu răni grave pentru Paul, iar medicii au încercat fără succes să-i salveze viața. După câteva ore de luptă, inima tânărului, care avea atât de multe de oferit, s-a oprit pentru totdeauna. Prietenii și cei apropiați lui sunt încă în stare de șoc, iar rețelele sociale sunt pline de mesaje de condoleanțe și amintiri frumoase despre Paul.
Polițiștii au fost alertați prin apelul de urgență 112 de către un alt participant la trafic, iar cercetările preliminare arată că șoferul în vârstă de 71 de ani nu a acordat prioritate motocicletei care circula regulamentar.
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12
În urma incidentului, autoritățile au deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, însă această măsură nu poate aduce alinare familiilor îndurerate și prietenilor care au pierdut un suflet tânăr și plin de speranță.
Ce mesaje au transmis rudele și prietenii lui Paul, după ce a murit în accidentul de motocicletă
În urma acestei tragedii, cei dragi au transmis numeroase mesaje prin care și-au exprimat profundul regret vizavi de moartea violentă a lui Paul.
Aceștia îl descriu drept un băiat bun și liniștit, care a trecut prea devreme la cele sfinte.„Nu pot să cred că nu mai ești iubitul meu, mi-ai rupt sufletul, vei rămâne mereu în inima și sufletul meu. Te iubesc, băiatul meu!”/ „Offf ce crudă-i viața! Atât de tânăr, atât de bun, atât de cuminte și lasă în urmă atâta durere! Nu există cuvinte de alinare! Dumnezeu să-l aibă în paza lui!”/ „Of Doamne.
„Dumnezeu să te odihnească în pace și liniște copile, mult prea devreme ai plecat la ceruri. Din păcate, mulți tineri părăsesc această lume din vina unora inconștienți, dar sper că se va face dreptate. Drum lin către ceruri și niciodată un motociclist nu moare, el doar pleacă în ultima sa plimbare și nu se mai întoarce niciodată!!”.