Medic: Mie nu îmi e teamă absolut deloc de acest virus

,
medic
medic

Un medic ATI din Rovinari este un adevărat exemplu pentru colegii săi mai tineri.

La aproape 80 de ani, doctorul Petre Ciuvăț nu se gândește să renunțe acum la ce știe să facă cel mai bine: să facă oamenii bine. În lupta cu noul coronavirus, medicul a înțeles că acum este cea mai mare nevoie de doctori care să ajute bolnavii.

Petre Ciuvăț chiar s-a bucurat când a auzit, în primă fază, că Spitalul Orășenesc din Rovinari va trata doar pacienții cu Covid 19, însă lucrurile s-au schimbat și a fost desemnată în acest sens unitatea medicală de la Târgu-Cărbunești.

Chiar și-așa, medicul de la ATI Rovinari, Petre Ciuvăț, este fericit că încă poate să-și exercite meseria de care s-a îndrăgostit în urmă cu aproape șase decenii. „De 57 de ani sunt la Anestezie și Terapie Intensivă. Încă am puterea să fac asta și acum. Vârsta cronologică îmi dă impresia că nu corespunde deloc cu cea biologică, dar încep să cred că e mult peste. E mare nevoie de medici pentru că această afecțiune alterează grav funcțiile vitale și noi exact cu asta ne ocupăm. Mie nu îmi e teamă absolut deloc de acest virus! Când ești medic, ești medic să faci oamenii bine!”, a fost sfatul medicului Petre Ciuvăț.

Noului virus îi putem face față dacă ne protejăm mai mult și dacă suntem receptivi la sfaturile medicilor, ne-a mai spus doctorul Petre Ciuvăț. „Populația percepe acest virus ca pe ceva groaznic. Este grav ce se întâmplă pentru că această molimă se răspândește rapid.

Suntem în fața unei situații absolut noi și e normal să fie această temere. Oamenii trebuie să fie disciplinați, să învețe să se protejeze pentru că nu este niciun pericol dacă te protejezi. Își poate o mască oricine, își poate confecționa o mască, trebuie des să ne spălăm pe mâini cu apă și săpun. Trebuie să ne protejăm”, a mai subliniat medicul.

Citește mai mult pe Pandurul.

 

Citește-ne pe
Citește și:

Anunț de ultim moment pentru elevi! Rata de infectare a scăzut în Capitală sub 1 la mie. Ministrul Educației vine cu vești noi pentru copii: „Văd posibil ca de miercuri să se...

Un profesor de religie a făcut un copil cu o elevă de 17 ani: a fost condamnat DEFINITIV de justiție

Televiziunea care refuză să o invite pe Paula Seling la emisiuni pentru că este cu Biserica: ”Nu avem ce să facem”

Gabriela Firea face acuzații șocante: "Cifrele pandemiei au fost manipulate politic"

Bilanț coronavirus 17 mai 2021: Numărul cazurilor noi și al deceselor rămâne scăzut! Câte s-au înregistrat

Partenerii nostri:

Clipul zilei pe KANALD.RO:
Cookies