Mărturiile unui român din Hawaii, după cutremurul de 8.8 grade: „Se aud sirene de urgenţă pe străzi”

Autor: Diana Bostan

Un român din Hawaii face mărturii cutremurătoare după seismul de 8,8.

Sursa: Pixabay

Un român din Hawaii a trăit momente de panică după cutremurul de 8,8 din Peninsula Kamceatka, Rusia. Au fost emise mai multe alerte de tsunami.

În urma cutremurului din Peninsula Kamceatka, Rusia, au fost emise alerte de tsunami pentru statul Hawaii, Japonia, China, Filipine și unele regiuni din Statele Unite. Marius Groza, un român din Hawaii a povestit clipele de groază prin care a trecut după emiterea alertei, notează Antena3CNN.

Citește și: Cel mai puternic cutremur de pe planetă, din ultimii 14 ani, cu magnitudinea de 8,8, s-a produs, în această dimineață, în Extremul Orient al Rusiei. Primele valuri de tsunami au lovit Alaska

Românul s-a refugiat pe un munte

Marius Groza, un român care locuiește în Hawaii, a relatat clipele de groază prin care a trecut după ce autoritățile au transmis o avertizare de tsunami în urma cutremurului produs în Extremul Orient al Rusiei. Acesta a transmis, pentru sursa menționată mai sus, faptul că s-a adăpostit pe un munte alături de familia sa, dar și de alte persoane, localnici și turiști.

Citește și: Cutremur cu magnitudinea de 7,3, noaptea trecută. Unde a fost resimțit seismul

Potrivit mărturiilor făcute de români, autoritățile estimează valuri de tsunami de la 4 la 8 metri.

Citește și: EXCLUSIV Ce spune Horațiu Moldovan, șeful CNAS, despre asigurările care urmează să fie plătite din toamnă: „Impactul bugetar pe an se ridică la 7.3 miliarde.”

Citește si: Noi imagini cu Mihaela Rădulescu la funeraliile iubitului său! Vedeta privește în gol și face un gest tulburător înainte de a intra în încăperea cu trupul neînsuflețit al lui Felix Baumgartner

„Mă aflu aici cu familia mea. În urmă cu aproximativ trei ore, am primit o alertă oficială de tsunami. A fost emisă, după cum ştiţi, după un puternic cutremur produs în nordul oceanului Pacific. Iar primul val este estimat să ajungă în jurul orei 19:15 seara, ora locală din Hawaii. Este foarte greu să se facă o evaluare a eventualului impact din cauza faptului că între noi şi cutremur nu a fost nicio altă ţară afectată.

Hawaii ar fi prima coastă afectată şi doar se fac estimări de la 4 la 8 metri, nu ştim exact încă. Tot ce ştiu este că este destul de multă tensiune în jur", a spus Marius, pentru Antena3CNN.

Autoritățile din Hawaii se tem pentru ce e mai rău

Potrivit românului, toate magazinele au fost închise, iar hotelurile și mai multe locuințe de pe coastă au fost evacuate.

Din primele informații, coasta Hawaii-ului ar urma să fie lovită de valuri începând cu ora locală 19:15.

Citește și: Cutremur cu magnitudinea de 6,0 în această dimineață! În ce orașe a fost resimțit seismul

 „Atmosfera este una destul de tensionată, toate magazinele au fost închise, se aud sirene de urgenţă pe străzi, iar hotelurile din apropierea coastei au fost evacuate complet.

Noi... eu şi familia mea am reuşit să ne refugiem pe un munte alături de alte persoane, localnici şi turişti şi ne simţim ceva mai în siguranţă aici, departe de ţărm.(...). Am reuşit să luăm la noi doar câteva lucruri esenţiale: câteva haine şi alte chestii de care o să avem nevoie probabil mai târziu. Estimările oficiale primite prin notificări pe telefon au fost că la ora 19:15, ora locală, primul val ar trebui să lovească coasta Hawaii-ului”, a mai povestit Marius.