Mărturii emoționante ale românilor care n-au mai putut să voteze: „În 50 de ani de viață nu m-am simțit atât de umilit!”

Românii din diaspora trimit în continuare mesaje emoționante, după marile probleme de organizare la votul din străinătate pentru alegerile europarlamentare și la referendum.

Unii dintre ei au mers zeci sau sute de kilometri, în Spania, Germania, Italia, Franța sau Anglia, cu copiii după ei și după ore bune de așteptare tot nu au putut vota. Votul s-a încheiat și doar 370.000 de români au reușit să voteze, potrivit digi24.ro.

Cornel Codreanu: La Gandia (Valencia), Spania, am făcut 50 de kilometri, am stat ore în șir la rând cu fetița mea fără să putem vota. La orele 21.00 ne-au închis ușile în nas. Am plecat acasă plângând... În 50 de ani de viață nu m-am simțit atât de umilit!

Stelian Iavorschi: La Antwerpen am votat la 22.40, după mai bine de 11 ore de stat la coada. De la ora 20 au început să se organize cei de la poliție. Cu 20 de minute înainte de ora 21 au început să bage toată lumea în hotelul unde era secția de vot. În jur de ora 23 mai erau cred că peste 200 de oameni ce așteptau să voteze. La 8.30 eu m-am înregistrat, apoi am așteptat mai bine de 2 ore să intru în cabină. Când am plecat, cele două doamne de la tablete încă înregistrau oameni. Totul a depins de bunăvoința și interesul președintelui de secție. Deci dacă în Antwerpen mergea sistemul la ora 23, normal trebuia sa meargă și la München, Amsterdam, Haga...

vot diaspora 2019

Maria David: Asta s-a întâmplat peste tot... și nouă ni s-a închis ușa în față, chiar noi urmam să intrăm... am sperat că vom intra până în ultima clipă. Mai erau cam 200 de persoane în spatele nostru, în momentul închiderii.

Citeste si: BEC - primele rezultate oficiale parțiale pentru ALEGERILE europarlamentare 2019.

Marcel Rimbu: Vrem vot electronic.

Dorin Raul Fizeşan: Să vă spun adevărul din diaspora! Și-au bătut joc de noi, MAE și PSD! Ne-am împins ca animalele din cauza lipsei de organizare și nu noi suntem de vină, oamenii fără legi ar face numai rele, așa și aici, fără o organizare bine pusă la punct am fost și noi brutali, dar și dacă ne organizam tot nu apucam să votăm toți, deoarece nu au fost secții de votare suficiente.

Nu imi plang de mila ca sunt ars de soare, ca am stat in picioare 8 ore, ca ne-am calcat unul pe altul pe picioare dar sa vezi femei gravide, parinti cu bebe mic... in aceeasi situatie, ce spuneti?

Si toate adunate... dar totusi cel mai grav este ca multi dintre noi nu am reusit sa votam! La Offenbach de exemplu BEC spune ca au votat 1500 de persoane, dar cum sa fie adevarat cand chiar la ora 21:30 mai erau cel putin 1400 de persoane care nu au votat.

 

 


Clipul zilei pe KANALD.RO:
Recomandari
Te-ar mai putea interesa
Setari de confidentialitate