Marius Budăi a anunțat toate ajutoarele de care vor beneficia persoanele din categoriile vulnerabile. Beneficiile economice vor fi acordate pe parcursul anului 2023

Author: Andreea Buinoschi

Începând cu luna aceasta, pensionarii primesc pensii cu 12,5% mai mari

Sursa: shutterstock

Marius Budăi, ministrul Muncii, a anunțat toate ajutoarele de care românii care fac parte din categoriile vulnerabile vor avea parte pe întreaga perioadă a anului 2023, pentru a-i ajuta să treacă mai ușor peste problemele create de inflație.

Marius Budăi, ministrul Muncii, a venit cu vești bune pentru persoanele care fac parte din categoriile vulnerabile din punct de vedere financiar.

De asemenea, acesta a promis că vârsta de pensionare nu va crește cât timp el va fi în funcție.

Marius Budăi a anunțat toate ajutoarele pe care românii vulnerabili le vor primi

Începând cu luna aceasta, pensionarii primesc pensii cu 12,5% mai mari, iar cei care au venituri mai mici de 1.700 de lei vor primi, o dată la două luni, suma de 50 de euro pentru plata meselor calde și pentru achiziționarea alimentelor.

De asemenea, alocațiile vor crește, iar persoanele cu dizabilități vor primi și cea de-a 13-a indemnizație, în timp ce pragurile valorice, în care se încadrează pensiile de cel mult 3.000 de lei, aduc beneficiarilor sume de bani în plus.

Mai mult decât atât, va intra în vigoare și sprijinul economic pentru plata facturilor, în valoare de 1.400 de lei, sumă ce urmează să fie acordată în două tranșe: prima în luna februarie, iar a doua în luna septembrie.

Citește și: Bacșișul legal în România: Cum să dai bacșiș în conformitate cu legea și cum îi afectează pe români

În ceea ce privește vârsta de pensionare, Marius Budăi a spus că aceasta nu va crește cât timp el va fi în funcția de ministru, anunțând, de asemenea, că pensionarea anticipată va fi menținută în continuare.

Citeste si: Culiță Sterp aruncă bomba: „Băiatul meu din prima căsătorie!”. Și-a luat prin surprindere toți fanii cu declarația asta

Măsurile destinate persoanelor cu probleme economice

Avem mai multe tipuri de măsuri, pe lângă cele de majorare a salariului minim, a 13-a indemnizație pentru persoanele cu dizabilități și creșterea alocațiilor.

Mai avem trei tipuri de măsuri: una e pe praguri valorice. Intră în vigoare în această lună. E vorba despre pragul de până la 1500 de lei (n.r. – venit lunar), 1501-2000 lei, de la 2001 la 3000 de lei. (…) Avem și voucherul pentru alimente, câte 250 de lei oferiți o dată la două luni. Îl continuam în acest an pe toată perioada lui 2023, cu menționarea că pragul era de 1500 de lei, iar acum va fi 1700 de lei.

Câți bani acordă statul Bisericii din bugetul pentru anul 2023. Se dau sume mai mari, începând cu anul viitor

Citește și: Începând cu luna martie 2023, persoanele cu dizabilități vor primi bani pentru recuperare. Legea a fost promulgată de către președintele României Klaus Iohannis

Prima tranșă se va acorda în februarie. Sprijinul pentru facturile la energie, de 1400 de lei: prima plată, în februarie anul curent. Aceste sume de bani au fost împărțite în două tranșe, prima e pentru 1 ianuarie – 30 iunie, a doua e 1 iulie – 30 decembrie.

Din luna februarie intrăm în dinamica plății și a decontării acelor măsuri”, a spus Marius Budăi la România TV.

 


Cookies