Marco, fiul lui Mihai Leu, a fost implicat într-un grav accident la raliu: Copilotul acestuia a fost transportat la spital

Autor: Cristina Mocanu

Marco, fiul lui Mihai Leu, a fost implicat într-un grav accident la raliu

Sursa: observatornews.ro

Marco Leu, fiul campionului Mihai Leu, a fost implicat într-un accident grav la raliul Timișoara. Copilotul a fost transportat la spital. În ce stare se află Marco?

Fiul lui Mihai leu a fost implicat, în această dimineață, într-un accident în timpul sesiunii de calificări la raliul Timișoara. Copilotul acestuia a fost transportat de urgență la spital. În ce stare se află Marco?

Fiul lui Mihai Leu implicat într-un accident la raliu

Marco Leu, fiul lui Mihai Leu, a fost implicat într-un grav accident auto, în timp ce participa la sesiunea de calificare la raliul Timișoara.

Accidentul a avut loc după ce mașina în care se aflau Marco și copilotul său a lovit un obstacol situat pe marginea drumului. Impactul a fost destul de puternic, provocând avarierea serioasă a vehiculului.

Marco Leu, în vârstă de 28 de ani, este cunoscut ca fiind cel care îi duce mai departe pasiunea pentru raliuri a tatălui său.

Citește și: Gest emoționant făcut de fiul lui Mihai Leu în memoria tatălui său: „Visul său merge mai departe”

În ce stare se află pilotul?

Din fericire, în urma accidentului, Marco Leu a suferit doar răni ușoare și nu a necesitat transportul la spital, în timp ce copilotul său, un bărbat de 63 de ani, a fost transportat de urgență la o unitate medicală din apropiere pentru tratament și investigații suplimentare.

Organizatorii raliului au decis să oprească temporar competiția după accident.

Citește și: Fiul lui Mihai Leu a făcut declarații, după accidentul în care a fost implicat cu mașina tatălui său: „Am încercat să frânez și am întâmpinat dificultăți la oprire.”

Citește si: Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu? Fostul afacerist și-a exprimat clar dorința și a lăsat directive apropiaților: „Ar trebui să iau legătura după decesul lui”

De menționat este faptul că la Super Rally Timişoara s-au înscris 26 de piloți.

Tatăl său, Mihai Leu, fost campion mondial la box și una dintre cele mai respectate figuri din sportul românesc, a murit pe 1 iulie 2025, după o luptă cu o boală, la Institutul Fundeni din București. În prezent, fiul său a ales să ducă mai departe pasiunea tatălui său pentru raliuri.

În ultimul weekend din luna iulie, Marco a deschis etapa de la Sinaia a Campionatului Național de Viteză în Coastă, conducând mașina tatălui său, un Audi R8, în calitate de forelighter.

Citește și: Soția lui Mihai Leu, mărturisiri tulburătoare despre ultima lui dorință: „Voia să mai doarmă o dată în patul lui și să-și vadă cățelul”

Potrivit gsp.ro, Marco a precizat zilele trecute că „Momentan, anul ăsta rămânem ca forelighteri, ca să onorăm ceea ce a început tata să facă, să avem prezența lui lângă noi. Mă bucur să putem duce mai departe tradiția pe care am început să o fac alături de tatăl și mama mea. Ne dăm silința să facem evenimente cât mai bune și mai frumoase”.

Acesta a mai explicat cum a fost să conducă pentru prima dată bolidul de circa 600 de cai putere:

„Am simțit fiori, a fost pentru prima dată când m-am urcat într-o mașină cu atâția cai putere. Am avut puțin emoții, dar până la urmă am reușit să mă obișnuiesc și acum e totul în regulă”.