Mai puțini bani, mai rar! Cum se schimbă voucherele de alimente pentru românii cu venituri mici

Autor: Diana Bostan
Actualizat: 06 mai 2025, 22:02

Noi schimbări în ceea ce privește cardurile sociale.

Sursa: Pixabay

Românii cu venituri reduse vor primi și în 2025 ajutor pentru alimente și mese calde, însă în condiții modificate față de anii anteriori.

Programul guvernamental „Sprijin pentru România” continuă, însă cu schimbări majore privind valoarea și frecvența sumelor încărcate pe cardurile sociale.

Citește și: Data la care urmează să fie virați banii pe cardurile de alimente: Cum vor putea fi utilizate voucherele

Noi schimbări în ceea ce privește cardurile sociale

Dacă până acum beneficiarii primeau 250 de lei la fiecare două luni, începând cu acest an, aceștia vor primi doar câte 125 de lei, de două ori pe an, dată în luna iunie și a doua oară în decembrie.

Asta înseamnă că ajutorul total anual se reduce la 250 de lei, fără alimentări suplimentare în perioada Paștelui, așa cum s-a întâmplat în trecut, notează Cancan.ro.

Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii

Citește și: Ce spune Carmen Harra despre noul papă ales și ce se ascunde sub data lui de naștere. „Numărul lui Dumnezeu.”

Voucherele sunt acordate persoanelor aflate în situații vulnerabile, precum pensionarii cu venituri sub 2.210 lei, persoanele cu dizabilități (grad grav, accentuat sau mediu), familiile cu cel puțin doi copii și venituri reduse (sub 675 lei/membru), precum și persoanele fără adăpost sau cele care beneficiază de ajutor de incluziune.

Citește și: Cine sunt angajații români care sunt obligați să restituie voucherele de vacanță

Cardurile pot fi utilizate exclusiv pentru cumpărarea de alimente de bază sau mese calde, în magazinele partenere. Nu se permite retragerea de numerar, cumpărarea de produse nealimentare sau utilizarea în afara țării. Tichetele sunt valabile timp de 12 luni de la data încărcării, iar fiecare beneficiar primește, alături de card, și o scrisoare cu instrucțiuni clare de utilizare.

În plus, o dată la șase luni, beneficiarii vor primi pachete alimentare în valoare de 125 de lei, distribuite prin autoritățile locale.

Acestea sunt destinate în special celor care primesc sprijin pentru incluziune sau familiilor aflate în situații critice, conform anchetelor sociale efectuate de primării.