L-au ucis pe Khamis, fiul lui Ghaddafi?

,

Război până la moarte, asta le promite colonelul Gaddafi ţărilor occidentale care încearcă să oprească vărsarea de sânge. Se pare că unul dintre fiii săi ar fi fost ucis în timpul bombardamentelor de noaptea trecută. Mai mult, o rachetă a explodat aproape de palatul dictatorului.

Imaginile acestea au pus lumea întreagă pe jar! Aşa cum reiese din înregistrare, Khamis, unul dintre fiii lui Ghaddafi, ar fi fost grav rănit după ce un avion de luptă rebel s-ar fi prăbuşit peste clădirea în care locuia împreună cu familia. În vârstă de 32 de ani, acesta ar fi decedat, dar informaţia nu a fost confirmată încă. Această clădire a fost distrusă de aliaţi pentru că ar fi adăpostit un centru de comandament şi de control al forţelor libiene. Informaţia, neoficială, este contrazisă de reprezentanţii aliaţilor. Apropiaţii lui Ghaddafi cred, însă, altceva. Intervenţia forţelor aliate în Libia este cea mai mare împotriva unei ţări arabe, de la invazia din Irak, din urmă cu opt ani. Apărarea anti-aeriană libiană a fost distrusă aproape în totalitate, iar bombardamentele continuă. Deşi oficialii susţin că nu Moammar Ghaddafi, şi nici reşedinţa sa nu constituie o ţintă în sine, atacurile par menite să îl asasineze pe colonel. Până la el, şi-au pierdut viaţa zeci de libieni. Alte sute au fost răniţi în urma raidurilor aeriene. Peste 10 000 de susţinători ai lui Gaddafi s-au adunat în piaţa centrală din Tripoli, în semn de solidaritate cu liderul. Peste un million de libieni vor primi arme şi îşi vor apăra ţara cu orice preţ! - asta susţine liderul libian, care a ordonat guvernului de la Tripoli să distribuie armament şi muniţie, chiar şi femeilor şi copiilor. Zeci de civili, călare pe maşini de teren şi înarmaţi până în dinţi, trag focuri de armă şi îndeamnă la luptă. România nu este angrenată în conflictul militar din Libia. Fără voia lor, în războiul altora, sunt prinşi, însă, peste 100 de români! Trăiesc clipe de groază, pentru că nu au reuşit să părăsească infernul care se dezlănţuie, pe zi ce trece, în Libia.

 

Citește și:

Cele mai mari 5 aeroporturi din Europa ca dimensiuni și trafic

Cand va fi lansat noul telefon iPhone 12 si ce pret va avea acesta

Alerta de tsunami dupa un cutremur de 7,5 grade. Un spital de covid a fost evacuat

Oras inchis din nou din cauza coronavirus: s-a interzis ca locuitorii sa iasa in afara lui. Autoritatile sunt in alerta

Ce a marturisit Bill Gates, la 5 ani dupa ce a prevestit pandemia de coronavirus


Clipul zilei pe KANALD.RO:
Te-ar mai putea interesa
Cookies