Deși Julia are o comunitate impresionantă de fani, care o susțin și o apreciază, există și persoane care îi aduc critici dure în mediul online. Într-un final, concurenta de la „Casa iubirii” a reacționat la replicile acide aruncate de oamenii de pe internet.
Ce mesaj a primit Julia din partea unei internaute
Luni, chiar de ziua ei de naștere, blondina a postat pe contul ei personal de Instagram două fotografii în costum de baie. Deși se vede cu ochiul liber că aceasta are un corp de invidiat, nu toată lumea a fost de aceeași părere atunci când tânăra a publicat pozele.
Imediat cum Julia s-a afișat în această ipostază, o internaută nu s-a putut abține și i-a lăsat un comentariu răutăcios: „E bine să ai încredere în tine, dar e greșit să nu fi conștientă”.
Când a văzut mesajul femeii, concurenta de la „Casa iubirii” a răbufnit și i-a răspuns pe măsură: „Să nu fiu conștientă de ce? Că n-am 20 de ani și 40 kg? Sunt, care-i problema? Oamenii trăiesc și cu «defecte» fizice și fără fizicul «perfect» în ochii altora. Dacă e un lucru pe care l-am învățat în viață e acela de a mă accepta și iubii fix așa cum sunt. Așa se naște frustrarea, dragă «doamnă», prin a nu te accepta așa cum ești. Succes să scăpați de frustrări, sper ca acest comentariu vărsat aici vă va ajuta”.
Ba mai mult, blondina a făcut o captură de ecran cu schimbul de replici și l-a postat la Instastory, întrucât a vrut să sublinieze că o astfel de atitudine trebuie luată drept un exemplu negativ, la nivel social: „ Femeile și frustrările vărsate pe alte femei. Exemplu de așa NU”.
Vezi această postare pe Instagram
Julia a fost aspru criticată pentru că s-a postat în costum de baie
Deși Julia a încercat să o facă pe respectiva internaută să înțeleagă că are un comportament greșit, femeia a continuat să o atace, întrucât i-a spus că stima ei de sine este una iluzorie. Însă concurenta a preferat să nu dea curs unui conflict inutil și a ignorat răspunsul femeii.
„Nu ai înțeles mesajul meu, e ok, dar altă dată fii mai atentă, tocmai pentru a nu-ți mai da de gol slăbiciunile jignind. Mesajul meu a fost exact așa: ești conștientă de ceea ce ești, ai încredere în tine. Nu ești conștientă, atunci încrederea în sine devine falsă, o himeră. Seară bună!”, i-a scris internauta Juliei.