Ion Iliescu, consultat de medici la spitalul Elias. Fostul presedinte are probleme de sanatate?

Ion Iliescu, consultat de medici la spitalul Elias. Fostul presedinte are probleme de sanatate?

Fostul presedinte Ion Iliescu a fost din nou, miercuri dimineata, la Spitalul Elias pentru continuarea investigatiilor periodice, starea acestuia fiind buna, a declarat directorul medical al unitatii sanitare, dr. Dana Safta.

"Domnul presedinte a revenit miercuri la Spitalul Elias, continua investigatiile incepute cu o zi in urma. Starea acestuia este foarte buna si multumeste tuturor celor care se intereseaza de dumnealui", a spus Dana Safta.

 

Directorul medical al Spitalului Elias a precizat ca fostul presedinte a venit pentru continuarea investigatiilor si nu este necesara internarea acestuia. Fostul presedinte a declarat, la iesirea din Spitalul Elias, ca a venit doar pentru a-si face controlul medical de rutina.

 

Ion Iliescu a fost si marti la Spitalul Elias, pentru controlul medical periodic, Dana Safta declarand ca acesta nu are probleme. Fostul presedinte a fost operat la Spitalul Elias in ianuarie, pentru un polip la colon, iar in aprilie a avut un puseu de tensiune, insa analizele efectuate au fost in regula.

 

Ion Iliescu a mai fost internat la Spitalul Elias din Capitala si in 24 noiembrie 2011, cand i-au fost facute analize, medicii constatand ca nu are probleme majore de sanatate.

 

Fostul presedinte a fost externat in ziua urmatoare, el scriind pe blog ca se simte bine si ca a avut "o indispozitie digestiva". Iliescu a fost operat in mai 2005, atunci fiindu-i montate stenturi, dupa ce avut un puseu de tensiune pe fondul unei hipertensiuni mai vechi si a unei cardiopatii ischemice cunoscute.

 

Interventia a fost realizata in 18 mai 2005, iar Iliescu a ramas atunci in spital pana aproape de sfarsitul lunii, din cauza unor dureri in piept, aparute la cateva zile dupa montarea stenturilor.

 

Totodata, in 1994, Ion Iliescu a fost operat de colecist, la Spitalul Elias.

Sursa: Mediafax.

 


Clipul zilei pe KANALD.RO:
Recomandari
Te-ar mai putea interesa
Setari de confidentialitate