Infrastructura este coloana vertebrală a unei economii moderne. Drumurile, căile ferate, rețelele de utilități și digitalizarea administrației nu doar facilitează mobilitatea și investițiile, ci influențează profund calitatea vieții. România se află astăzi într-un punct de cotitură, cu acces la resurse financiare semnificative, dar cu un istoric complicat în livrarea de proiecte mari. Este însă pregătită țara pentru o modernizare accelerată?
Un decalaj care persistă
În ciuda progreselor din ultimii ani, România se menține pe ultimele locuri în UE în ceea ce privește infrastructura rutieră și feroviară. Lungimea autostrăzilor este modestă comparativ cu nevoile economice, iar căile ferate suferă de subfinanțare cronică și viteză medie redusă. În același timp, rețelele de apă, canalizare și gaze naturale lipsesc din multe comunități rurale.
Această stare de fapt afectează competitivitatea economică, costurile logistice, siguranța rutieră și chiar turismul.
Oportunitate istorică: fondurile europene
România are la dispoziție, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și programele operaționale 2021–2027, peste 80 de miliarde de euro. O parte semnificativă din acești bani este destinată infrastructurii: autostrăzi, căi ferate electrificate, spitale regionale, rețele de apă, digitalizare și transport urban verde.
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii
Dacă acești bani sunt folosiți eficient, România poate recupera rapid ani întregi de stagnare. Dar întrebarea rămâne: avem capacitatea administrativă și politică pentru o astfel de transformare?
Ce lipsește pentru a accelera?
Deși există finanțare și proiecte planificate, modernizarea reală este frânată de câțiva factori-cheie:
-
Birocrație greoaie: Procesele de avizare, licitații și exproprieri durează ani de zile.
-
Capacitate administrativă limitată: Multe autorități locale nu au specialiști care să scrie și să implementeze proiecte complexe.
-
Instabilitate legislativă: Schimbările dese de reglementări și priorități politice blochează continuitatea.
-
Corupție și lipsă de transparență: Unele contracte sunt suspectate de interese obscure, ceea ce subminează încrederea publică și blochează progresul.
Exemple de succes care pot deveni regulă
Totuși, există semnale pozitive. Autostrăzi precum A10 Sebeș–Turda, loturi din A3 și centurile ocolitoare finalizate în ultimii ani demonstrează că lucrurile se pot mișca, dacă sunt bine gestionate. Cluj-Napoca avansează în dezvoltarea unui metrou urban, iar Iași și Timișoara investesc în infrastructură de transport electric.
Digitalizarea ANAF sau a sistemului de sănătate, deși lentă, a început să ofere rezultate vizibile.
Modernizare accelerată: o alegere, nu un miracol
Pentru ca România să fie pregătită pentru o modernizare rapidă, este nevoie de:
-
Profesionalizarea administrației publice, cu recrutare bazată pe competențe, nu pe influențe politice.
-
Stabilitate legislativă, care să permită planificarea pe termen lung.
-
Digitalizarea totală a proceselor administrative, de la proiectare până la urmărirea execuției.
-
Parteneriate public-private reale, care să aducă expertiză și viteză în proiectele complexe.
-
Monitorizare transparentă și implicarea societății civile în supravegherea investițiilor.
Concluzie: Momentul este acum
România nu își mai permite să piardă trenul modernizării. Într-o Europă care accelerează spre sustenabilitate, digitalizare și interconectare, România trebuie să aleagă: fie devine o țară cu infrastructură competitivă, fie rămâne captivă între promisiuni și blocaje administrative.
Modernizarea nu este doar o provocare tehnică, ci un test al voinței politice, al maturității instituționale și al implicării cetățenilor. Dacă ne mobilizăm inteligent, următorii 5–10 ani pot rescrie harta României – nu doar la propriu, ci și simbolic, ca stat european modern și funcțional.
Citește și: Forța verde a Carpaților: România, viitoarea putere energetică a Europei?
