Bărbatul și-a dat foc chiar în momentul în care metroul traversa tunelul subacvatic de sub râul Han, ceea ce a amplificat riscurile pentru pasageri.
Cum a ajuns bărbatul să aprindă focul în vagon
Procuratura Districtului Sudic din Seul a făcut publice abia acum imaginile surprinse de camerele de supraveghere din interiorul trenului. Conform informațiilor oficiale, autorul gestului este un bărbat identificat doar prin numele de familie, Won.
Conform anchetei, Won a introdus benzină într-unul dintre vagoanele trenului, a stropit interiorul și apoi a aprins focul, incendiindu-și hainele, scrie NDTV. Flăcările s-au răspândit rapid, generând panică printre călători. În momentul izbucnirii incendiului, în vagon se aflau 481 de pasageri. Dintre aceștia, 22 au fost transportați la spital cu simptome de intoxicație cu fum, iar alți 129 au primit îngrijiri medicale direct la fața locului.
Printre pasagerii afectați se afla și o femeie însărcinată, care a căzut pe podeaua acoperită de benzină și a pierdut un pantof în timp ce se târa spre ușile de ieșire.
Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii
Ce s-a întâmplat cu bărbatul care și-a dat foc în metrou
Suspectul a suferit arsuri ușoare la nivelul brațelor și a fost spitalizat sub supraveghere. Conform The Korea Herald, autoritățile au identificat până acum 160 de pasageri pentru audieri, în contextul unei anchete de amploare. Potrivit declarațiilor oficiale, ceea ce a împiedicat o tragedie de proporții similare cu cea din 2003, când un incident asemănător a făcut aproape 200 de victime în Daegu, a fost aplicarea măsurilor de securitate îmbunătățite în ultimii ani.
„Ceea ce a prevenit o catastrofă nu a fost norocul, ci pregătirea”, au transmis autoritățile sud-coreene.
Pagubele materiale au fost estimate la aproximativ 330 de milioane de woni, echivalentul a peste 225.000 de euro. Unul dintre vagoanele trenului a fost afectat în mod considerabil de incendiu. Procurorii au stabilit că gestul radical al lui Won are la bază nemulțumirea față de rezultatul unui proces de divorț recent. Acesta a fost reținut de poliție și transferat în custodia Parchetului în data de 9 iunie.
Ancheta continuă, iar autoritățile sud-coreene analizează în detaliu circumstanțele exacte ale incidentului pentru a putea preveni în viitor asemenea acte periculoase în spațiile publice de transport.