Andrei a fost descoperit fără suflare în propria locuință, iar lângă trupul său se afla o perfuzie, scrie Informația ta.
Un asistent medical din Suceava a murit subit, la 37 de ani
Andrei Haures a fost găsit fără suflare miercuri seară, după ce pompierii de la ISU Suceava au fost alertați printr-un apel la 112 de faptul că acesta nu mai răspunde la telefon. Ulterior, au intrat prin forțarea ușii de acces. Andrei locuia singur.
Bărbatul a fost găsit întins pe jos, iar alături se afla o perfuzie. Anchetatorii vor continua cercetările pentru a stabili ce se afla în soluția respectivă.
Colegii și prietenii lui Andrei sunt în stare de șoc
Colegii lui Andrei sunt în stare de șoc, întrucât bărbatul nu era cunoscut cu probleme medicale. Mai mult decât atât, acesta avea planuri mari, mai ales că pusese bazele și unui serviciu privat de ambulanță.
„Azi stai pe scaun la poartă
Mâine îți cântă la groapă.
Vineri ne am întâlnit la UPU, cu zâmbetul pe buze, optimist și plin de viață…..nimic nu părea să prevestească vestea tragică de peste cateva zile
Dumnezeu să te ierte Andrei!
Odihnă veșnică”, a scris o colegă de-a lui Andrei.
Colegii de la SAJ Suceava au transmis și ei un mesaj emoționant:
„Cu adâncă durere în suflet și inimile copleșite de tristețe, anunțăm plecarea fulgerătoare a colegului nostru drag, Andrei Haures, asistent medical în cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Suceava.
Andrei a fost un profesionist desăvârșit, un coleg altruist, mereu cu zâmbetul pe buze, cu o vorbă bună și o inimă mare.
Avea doar 37 de ani.
Plecarea lui lasă un gol imens în colectivul nostru. Este greu să acceptăm că un om atât de tânăr, atât de dedicat salvării altora, a fost chemat prea devreme la Cer.
Gândurile noastre se îndreaptă către familia îndurerată, căreia îi transmitem sincere condoleanțe și toată compasiunea noastră.
Dumnezeu să te odihnească în pace, Andrei!
Vei rămâne veșnic în inimile noastre.”
„Nu știi niciodată când e ultima dată când te vezi cu un om….M-am trezit in dimineata asta citind prin FB cum un OM de pus la rană a murit! Era un zâmbet de om și gata să ajute pe oricine! Trist și tare dureros… Dumnezeu să te ierte salvator de oameni!”, a mai scris și un prieten de-al său.