Inca un avion a disparut! Air Algérie a pierdut legatura la 50 de minute după decolare

,

Compania aeriana Air Algérie a anuntat ca a pierdut contactul, joi, cu unul dintre avioanele sale, la 50 de minute dupa ce acesta a decolat din Ouagadougou, in Burkina Faso.

Pentru moment nu a fost oferita nicio informatie cu privire la numarul persoanelor aflate la bord. "Serviciile de navigatie aeriana au pierdut contactul cu un avion al Air Algérie care se deplasa joi pe ruta Ouagadougou- Alger, la 50 de minute dupa decolare", a anuntat compania publica algeriana, citata de agentia APS.

"Air Algérie informeaza ca serviciile de navigatie aeriana au luat ultima data legatura cu zborul AH5017 ce se deplasa pe ruta Ouagadougou-Alger in ziua de 24 iulie, la ora 01.55

GMT, respectiv la 50 de minute dupa decolare", precizeaza un comunicat.

Compania a pus in aplicare un "plan de urgenta", potrivit textului. Potrivit site-ului sau de Internet, Air Algérie asigura patru zboruri pe saptamana catre Ouagadougou, dintre care unul pleaca, joia, din capitala.

O sursa din cadrul companiei a declarat pentru AFP ca avionul este un DC9, inchiriat de Air Algérie de la o companie spaniola, al carei nume nu l-a divulgat.

Sursa: Mediafax.

 

Citește-ne pe
Citește și:

OMS şi Germania creează un centru pentru prevenirea şi combaterea viitoarelor pandemii: "Vor apărea şi alţi viruşi"

DOCUMENT Minunea nu a ținut decât o zi: Câți români au fost vaccinați în ultimele 24 de ore, după recordul de joi

BOMBĂ! S-a aflat cine va câștiga Survivor România 2021! Este totul stabilit

Situație dramatică! Milioane de oameni vor intra în carantină. Decizia a fost luată în urmă cu puțin timp. Unde se impune această măsură

Anunț oficial! Se redeschid școlile! Unde s-a luat decizia

Partenerii nostri:

Clipul zilei pe KANALD.RO:
Cookies