Pandemia a facut sa ploua cu bebelusi in showbizul autohton, mai multe vedete anuntand ca sunt insarcinate.
Desi este deja mamica unui baietel, Flavia Mihasan a anuntat printr-o poza sugestiva pe pagina ei de Instagram ca va fi aduce pe lume al doilea copil. Vedeta a mai spus ca a ajuns deja in al doilea trimestru de sarcina si deja simptomele sarcinii isi spun cuvantul.
Flavia Mihasan este insarcinata pentru a doua oara
Am intrat deja în al doilea trimestru de sarcină, despre care și eu cred că e mai ușor, efectiv nu-mi vine să cred cât de repede a trecut timpul de data asta. Și mie mi se spunea că nicio sarcină nu seamănă cu alta și pot zice că, într-adevăr, așa e. Spre deosebire de prima sarcină, de data asta am avut senzații de greață, mi-a fost foarte somn și, cumva, am avut și insomnii.
Dar, în general, nu mă pot plânge că trăiesc o sarcina grea. Sunt momente în care și uit că sunt însărcinată, alergând constant după Carol. Cert e că abia aștept să cunosc bebelușul ăsta minunat, îl așteptăm cu mare, mare drag!”
Flavia Mihasan si-a dorit merue un al doilea copil
[Sursa: Instagram]
Flavia alaturi de partenerul ei de viata, Marius Moldovan, si-au dorit inca un copil cat mai repede ca diferenta dintre ei sa fie mica.
Fosta asistenta TV abia asteapta venirea pe lume a celui de-al doile copil si de cand a aflat de sarcina, este in culmea fericirii.
Flavia Mihasan si Marius Moldovan mai au un baietel pe nume Carol
Ne-am dorit ca între copiii noștri să nu fie o diferență mai mare de doi ani, așa că suntem într-adevăr norocoși că s-a întâmplat cum am vrut. Atât eu, cât și Marius avem frați, suntem foarte apropiați de ei și am vrut ca și Carol să-și iubească frățiorul sau surioara, iar el să fie iubit la rândul lui de un frățior sau o surioară”, a mai spus Flavia intr-un interviu pentru publicatia "Viva"
Flavia Mihasan traieste o frumoasa poveste de dragoste alaturi de Marius Moldovan, de profesie dansator. cei doi s-au cunoscut cand lucrau impreuna la musicalul "Mamma mia."
Robi pare că își dorește o relație cu Teodora, însă aceasta nu este atât de hotărâtă, iar sfaturile celor apropiați au făcut-o să păstreze distanța față de concurentul de la „Casa iubirii”.
Distribuirea alocațiilor poate varia de la lună la lună, data fiind influențată de sărbătorile legale celebrate sau zilele de weekend. Iată care este data la care se livrează alocațiile în luna august 2025.
Continuă ancheta în ceea ce privește decesul neașteptat al parașutistului Felix Baumgartner. Parapanta ar fi avut o defecțiune tehnică ce a dus la prăbușire.