În ce stare se află copilul care a fost mușcat de ligru, la Zoo Suceava! Anunțul făcut de medici

Autor: Diana Ghita

Un băiețel de cinci ani a fost mușcat de ligru, animalul-vedetă al Zoo Suceava, și a ajuns la spital cu o plagă superficială pe spate.

Un nou incident a avut loc la Zoo Suceava, unde un copil a fost mușcat de animalul-vedetă al parcului, un ligru. Băiatul, în vârstă de aproximativ cinci ani, a ajuns la spital cu o plagă mușcat ă, după ce ar fi intrat în contact cu animalul, relatează Știrile Kanal D.

Ce au transmis medicii despre copilul mușcat de ligru, la Suceava

Potrivit Monitorul de Suceava, dr. Monica Terteliu Băițan, purtător de cuvânt al Spitalului Județean Suceava, a declarat că minorul a fost tratat în Secția de Boli Infecțioase. Plaga a fost superficială, iar copilul a primit tratament la domiciliu. De asemenea, părinților li s-a recomandat vaccinarea antirabică a micuțului.

Incidentul vine la doar o săptămână după ce o fetiță a fost mușcată de o maimuță în același parc zoo.

Aceasta se afla împreună cu familia în zona destinată primatelor, având asupra lor legume pentru hrănirea animalelor. În momentul în care copila s-a apropiat de cușcă pentru a oferi hrană, maimuța a mușcat-o de mâna stângă.

Citește și: Un cioban a fost mușcat de urs, noaptea trecută, în Argeș! Care este starea de sănătate a victimei

Citește și: FOTO Viorica Dăncilă, prezentă la parada militară organizată la Beijing! Ce ținută a ales să poarte aceasta?

Citește si: Când va avea loc deschiderea noului an școlar? Ministrul Educației, Daniel David, a făcut anunțul pe care toți elevii și părinții îl așteptau, după boicotul profesorilor: „Mesajul meu este simplu”

Citește și: O fetiță de 8 ani a murit spulberată pe un drum din Suceava! Cristina a traversat strada printr-un loc nepermis

Ce a transmis Garda de Mediu, după ce copilul a fost mușcat de ligru

Astfel de cazuri nu sunt singulare, întrucât în această vară, mai mulți copii au suferit mușcături sau zgârieturi în cadrul parcului zoo, a confirmat medicul Monica Terteliu Băițan.

Toate acestea se întâmplă în condițiile în care Garda de Mediu dispusese deja închiderea parcului pentru public, din cauza unor nereguli constatate.

După ce băiețelul a fost mușcat de ligru, șeful Gărzii de Mediu, Gheorghe Mîndruță, a transmis că situația va fi tratată cu o atenție sporită.

„Acest colț a fost închis și în mod normal nu are dreptul să primească vizitatori, dar se pare că lucrurile nu stau așa.

Luni am fost din nou la Zaharești, dar când am ajuns noi nu era nici un vizitator. Are termen până octombrie să intre în legalitate, dar vom mai merge acolo să vedem care e situația.

Voi discuta cu prefectul pentru a convoca un Comitet Județean pentru Situații de Urgență, firește doar cu instituțiile cu atribuții pe linia parcului zoo de la Zaharești, pentru a stabili exact ce măsuri vom lua”, a declarat Gheorghe Mîndruță, citat de Monitorul de Suceava.