Telespectatorii o vor regăsi pe Melek pusă în față unor noi situații complicate, într-un nou episod, din serialul omonim, difuzat în această seară, de la ora 20:00, la Kanal D.
Melek este pusă din nou în fața unor situații dificile, la care nu se aștepta. După confruntarea cu Defne, care își <cere> independența cu înverșunare, acum Melek trebuie să demonstreze tuturor, la solicitarea instanței de judecată, că își poate crește singură cei trei copii. Mithat îi este
Omer suferă teribil de când a văzut-o pe Defne în compania lui Adnan. Mai mult decât atât, când cei doi se revăd, Omer va află un lucru care îl va întrista peste măsură.
Cine va sări în ajutorul lui Melek și o va ajută enorm ca să poată obține custodia copiilor săi? Va reuși Melek să ascundă, în continuare, în fața familiei, suferința teribilă prin care trece din cauza problemelor de sănătate?
Mamele aflate în concediu de maternitate, veteranii de război, văduvele acestora invalizii și foștii deținuți politici ar urma să fie scutiți de plata CASS.
Actorul Alec Baldwin a fost implicat, alături de fratele său Stephen, într-un accident de circulație petrecut luni dimineață în East Hampton, statul New York.
Bianca Giurcă, fosta concurentă a emisiunii „Casa Iubirii”, a stârnit un val de reacții pe rețelele sociale după ce a apărut într-un videoclip postat pe TikTok cu o vânătaie vizibilă în zona ochiului.