Imagini apocaliptice din Galați, după viitura devastatoare! Localnicii sunt disperați, după ce casele lor au fost distruse de inundații: „Ia-mă, Doamne, și pe mine, să nu mai sufăr atâta!”

Autor: Diana Ghita

Inundațiile au făcut prăpăd în Galați

Sursa: Captură KANAL D

Duminică, 6 septembrie, ediția emisiunii „Asta-i România” a adus în atenția publicului o criză de proporții devastatoare, generată de inundațiile istorice care au lovit județul Galați.

După ce pe 14 septembrie 252 de oameni au fost evacuați din casele lor din cauza inundațiilor din Galați, la doar două săptămâni mai târziu, pe 29 septembrie, peste 6.000 de locuitori au fost obligați de autorități să își părăsească locuințele, pentru a evita o catastrofă similară.

Oamenii loviți de inundațiile din Galați fac mărturii sfâșietoare

Cuvintele localnicilor evacuați descriu o situație cutremurătoare, în care munca lor de o viață a fost distrusă în doar câteva momente.

„Toată munca noastră de o viață pe care am făcut-o s-a dus văzând cu ochii, într-o fracțiune de secundă. Copiii mei stau în pod, doi dintre copii stau în pod, că nu au unde să stea”, a spus o localnică îndurerată, care a reușit să își salveze, de asemenea, pisica și cei doi câini.

Într-o altă gospodărie, pereții de rezistență ai casei au fost spulberați de forța necruțătoare a viiturii.

O bătrână, copleșită de disperare, a mărturisit: „Ia-mă, Doamne, și pe mine, să nu mai sufăr atâta!”.  Aceasta nu știe încotro s-o apuce cu bagajele pe care a reușit să le salveze din calea viiturii. 

Citește și: „Prăpăd au făcut. Ne-a nenorocit". 6 persoane au decedat și peste 20.000 de oameni au fost afectați de inundațiile din Galați

Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12

Citește și: Anunț pentru pensionarele din țară! Când vor fi încărcate cardurile de alimente

Mulți locuitori au criticat autoritățile pentru gestionarea situației, acuzându-le de indiferență față de suferințele comunității. „Credeți-mă, din suflet vă spun, oamenii ăștia își bat joc de noi” a spus o altă localnică.

Urmăriți totul în materialul video de mai jos:

Inundațiile din Galați au făcut pagube imense 

Daniel Savpol, reporter „Asta-i România”, a oferit o imagine clară a distrugerilor: „Aceste inundații vor intra, probabil, în cărțile de istorie. Viitura a fost atât de puternică încât a măturat o mare parte din localitate. Casa aceasta, după cum puteți vedea, a fost distrusă, iar oamenii au avut la dispoziție doar câteva zeci de secunde ca să se salveze. Trebuie să vă spun că, din păcate, au murit și foarte multe animale, iar singurii câini care au supraviețuit sunt cei care nu au fost ținuți în lanțuri”.

Situația din județul Galați evidențiază vulnerabilitatea comunităților rurale în fața dezastrelor naturale și nevoia urgentă de intervenții și soluții durabile. Mii de familii se confruntă acum cu pierderea caselor, a bunurilor și a animalelor, fără a avea siguranța că viitorul va aduce o schimbare pozitivă.

Citește și: Mai mulți cățeluși au fost salvați în ultima clipă din calea inundațiilor devastatoare din Galați! Imaginile înduioșătoare: „A fost botezat Speranță”

Tragedia din Galați nu este doar o criză locală, ci o lecție amară despre importanța pregătirii și răspunsului prompt în fața calamităților naturale. Cu toate acestea, suferința umană și pierderile materiale rămân de neimaginat pentru cei care nu trăiesc direct consecințele acestui dezastru.