Majorarea reprezintă, pentru profesori, un avans din creşterea pe viitoarea grilă, care va fi regăsită în viitoarea lege de salarizare, aplicabilă de la 1 ianuarie 2024.
Guvernul a făcut o nouă ofertă profesorilor
Pentru personalul nedidactic din învățământ, majorarea salarială va fi de 400 de lei brut lunar, iar măsurile incluse în OUG vor fi aplicate de la 1 iunie. Decizia a fost luată după discuțiile purtate de Nicolae Ciucă, Marcel Ciolacu și Ligia Deca de miercuri, cu liderii sindicatelor din educație.
„În noua grila de salarizare, salariul profesorului debutant/asistent universitar se va raporta la salariul mediu brut din economie și va reprezenta punctul de referință al grilei de salarizare din educație.
Citește și: Salarii profesori 2023: Cât câștigă în prezent un profesor debutant și ce majorări cer sindicatele?
Administraţia Prezidenţială a precizat, miercuri, că preşedintele Klaus Iohannis le-a cerut liderilor coaliţiei să prezinte public, cât mai rapid, concluziile negocierilor cu sindicatele şi măsurile pe care Guvernul le poate lua pentru a se încheia anul școlar în condiții bune și, de asemenea, susținerea examenelor naționale să nu fie afectate.
Ce spun sindicaliștii din Educație
„Eu consider în momentul de faţă că este o variantă îmbunătăţiţă.
Citește și: Grevă profesori 2023: Sindicatele au respins oferta Guvernului! Ce se întâmplă de luni, 29 mai 2023?
Președintele Federației Sindicatelor Libere din Învăţământ, Simion Hăncescu, a declarat că propunerea Executivului va fi prezentată miercuri publicului.
„Guvernul ne-a propus astăzi să se acorde până la finalul anului o sumă brută de 1.000 lei pentru personalul nedidactic, 400 lei pentru personalul nedidactic. Acum mergem la oameni. Îi consultăm şi să vedem care va fi răspunsul”, a declarat Simion Hăncescu.