Florentina Opris, o femeie implinita

Are 51 de ani, arata si se simte ca la 30 si se declara "o rasfatata a vietii". In ciuda greutatilor prin care a trecut, Florentina Opris, prezentatoare emisiunii "Sport, dieta si o vedeta", de la Kanal D, a gasit modalitatea de a se mentine tanara atat la trup, dar mai ales in suflet.

Cunoscuta prezentatoare poate fi un model pentru femeile din Romania. Dupa 25 de ani de casnicie, a ramas vaduva dar a reusit sa-si regaseasca dorinta de viata. Acum, la sapte ani de la moartea sotului ei, este o femeie implinita, fericita si o mama mandra de alegerile de viata ale fiului sau, Loren, in varsta de 27 de ani.

"Petrecem vacante impreuna, macar o data pe an, acum ca este adult. Stam de vorba despre toate aspectele vietii, despre trup, dar mai ales despre suflet. Are o iubita, sunt de sapte ani impreuna, si ma bucur ca au o relatie foarte frumoasa. A urmat exemplul pe care l-a vazut in familie. Iubita lui este prietena mea, exista respect intre noi si incerc sa-i fiu alaturi in toate ipostazele vietii. Face parte din familia noastra si am implicat-o in proiectele mele. Este o fata frumoasa si isteata", povesteste Florentina Opris.

Citeste si: Casa de Pensii a făcut anunțul! S-a aflat adevărul despre pensiile din România - capital.ro

Cheia pentru o viata echilibrata, din toate punctele de vedere, este o balanta perfecta intre trup si suflet, crede indragita prezentatoare. De altfel, a si publicat o teza de doctorat in nutritie, sport si terapii alternative. Pasiunea pentru grija fata de trup si suflet o are din copilarie si incearca sa transmita mai departe <mostenirea> pe care a dobandit-o.

"In primul rand, genetica si-a spus cuvantul, dar am si lucrat cu mine insami. De la noua ani am facut sport de performanta, dar fac miscare si acum. Tin mult la detoxifierea organismului, miercurea si vinerea mananc doar legume si fructe. Este un fel de post pentru mine.  Bunicul din partea tatalui era preot si am invatat de mica sa am grija atat de trup cat si de suflet", spune Florentina Opris, care are si un mesaj pentru doamnele care trec prin momente dificile in viata, ea spune ca "Timpul vindeca!”

Mai mult, vedeta le sfatuieste pe reprezentantele sexului frumos care trec prin drama pierderii partenerului de viata sau printr-un divort la varsta maturitatii sa nu renunte, "sa isi deshida sufletul si mintea, pentru ca lucrurile de care au nevoie vor veni spre ele”.

Ea insasi este exemplul ca exista viata dupa pierderea iubirii din tinerete.

"Am o relatie frumoasa si matura, care ma face sa ma simt eu insami, eu cea de acum", declara Florentina Opris, prezentatoarea emisiunii "Sport, dieta si o vedeta", pe care o puteti urmari in fiecare sambata, de la 11.00, la Kanal D.

 


Clipul zilei pe KANALD.RO:
Recomandari
Te-ar mai putea interesa
` `
Cookies