Familia fetei care a pierit în urma deflagrației din Rahova, cere despăgubiri de un milion și jumătate de euro: „Mi se pare o cruzime ieșită din comun”

Author: Cristina Mocanu
Actualizat: 20 nov 2025, 10:54

Familia fetei care a pierit în urma deflagrației din Rahova, cere despăgubiri de un milion și jumătate de euro

Sursa: facebook.com/Ionica Stanciu

Familia tinerei însărcinate pierdute în deflagrația din Rahova cere 1,5 milioane euro despăgubiri. Ce a declarat mama fetei?

Cazul deflagrației din blocul de opt etaje din Rahova continuă să scoată la iveală mărturii dramatice și probleme grave în anchetă. Familia tinerei însărcinate care a pierit în incident cere despăgubiri uriașe și pedepse mult mai dure.

Răzvan, fratele victimei cere sancțiuni mari

Răzvan, în vârstă de 17 ani, este fratele tinerei însărcinate care și- a pierdut viața în urma deflagrației produse pe data de 17 octombrie în blocul cu opt etaje din Rahova. Adolescentul, care are multiple cicatrici din cauza producerii deflagrației, a fost examinat de specialiștii INML. Familia s-a constituit parte civilă în procesul penal, iar avocatul Adrian Cuculis explică faptul că aceste expertize „vor contura şi mai bine leziunile şi bineînțeles şi întinderea daunelor pe care aceştia le cer”. În prezent, valoarea despăgubirilor solicitate se ridică la aproximativ un milion și jumătate de euro.

Răzvan a relatat pentru News.ro momentele trăite în ziua deflagrației, când se afla în locuință alături de sora lui, tânăra de 24 de ani însărcinată în șapte luni. Astfel, acesta a precizat că:

Citește și: Un al doilea muncitor și-a pierdut viața după ce a fost prins sub pământ la Gherghița, în județul Prahova. Bărbatul a fost găsit după o intervenție de 6 ore

„Îmi aduc aminte tot şi cum am ieșit, cum am țipat, cum am încercat să o scot pe sora mea şi cum mi-am luat telefonul şi am sunat la 112, pe mama, şi cum am fost în ambulanță, totul îmi aduc aminte. Am fost lucid, nu am rămas... Eu văd situația foarte complicată pentru toţi locatarii blocului, inclusiv pentru mine şi pentru mama, că nu avem unde locui, sper să se găsească vinovații şi să fim despăgubiți în această situaţie şi să ne putem reveni.

Nu ne-au dat voie să intrăm, încă este banda poliției acolo, eu am reuşit să intru în apartament doar în momentul deflagrației, atunci când am ieșit, am simţit picioarele cum sângerează şi am intrat să iau repede o pereche de papuci şi am coborât. Apartamentul, în afară de baie şi dormitor, care sunt distruse, este intact”, a explicat Răzvan.

Băiatul cere sancțiuni severe pentru cei vinovați: „Trebuie să fim puternici şi să mergem înainte, în viaţă. Cei vinovați să fie băgați la pușcărie, asta doresc, cei vinovați să fie băgați pe viaţă la pușcărie pentru moartea surorii mele.”

Citește și: Elena Merișoreanu a reacționat dur, după înmormântarea lui Horia Moculescu. Artista nu a mai tăcut și a spus ce a observat: “I-a ridicat pe mulți.”

Citește si: „Încă un medic a murit în gardă”. Tudor Ciuhodaru trage un semnal de alarmă, după moartea Ștefaniei Szabo: „Sindromul Karoshi ucide în tăcere. Oare câți trebuie să mai moară?”| EXCLUSIV

Răzvan a suferit traumatisme serioase la cap, fracturi la braț și claviculă. Expertiza INML urmează să stabilească numărul exact de zile de îngrijiri medicale. El povestește că „Am avut brațul drept în orteză, am stat trei săptămâni, clavicula fracturată, am şi aici sternul fracturat… m-a lovit în mai multe locuri, am fost vânăt peste tot… vreau să continui tratamentul psihologic pentru că nu pot trăi aşa. Moartea surorii mele este cel mai greu lucru pentru mine.”

Avocatul Adrian Cuculis explică faptul că lupta juridică este, în acest moment, între furnizorii de gaze și energie electrică, responsabili de infrastructura din bloc.

El precizează că: „ Deşi nu se vede treaba asta în spațiul public, lupta în momentul de faţă este între cei doi furnizori de utilitate publică. Este pe de-o parte firma care furnizează electricitatea şi firma care furnizează gazul. Pentru că cei care furnizează gazul, încet-încet, din audieri îmi dau seama că ar vrea să tindă care ideea că firma de electricitate, cumva, prin amplasarea mult prea apropiată a acelor fire care știm foarte bine au făcut un scurt-circuit şi au afectat țeava de gaz, au ajuns cumva în cele din urmă să le afecteze țeava de gaz, să producă scurgerea de gaze şi deflagrația în cele din urmă şi atunci lupta este între cei doi. Cert este că în momentul de faţă Parchetul a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale faţă de Distrigaz, asta știm foarte bine, dar nu este exclus ca pe parcursul cercetărilor să avem un cadru procesual mult mai întins, şi atunci şi noi ne vom constitui parte civilă împotriva celor care se vor găsi vinovați de producerea exploziei”.

Mama fetei, declarații sfâșietoare la o lună de la incident

Mama lui Răzvan și a Mirelei, tânăra de 24 de ani însărcinată în șapte luni, a povestit despre momentele de coșmar prin care a trecut și a precizat că: „E ceva ce nu am crezut că poate să trăiască un om şi să suporte aşa ceva în viaţa asta. Dacă deceda fata mea din cauza unui incident provocat de ea sau orice altceva, înțelegeam, dar numai când ştiu că era trează şi vorbea cu fratele ei...şi numai când ştiu că am aflat după 11 ore că..., asta mi se pare tortură. Am fost întrebată de dimineață de la ora zece şi până la ora două dacă vreau să beau apă şi o să-mi spună că se face ceva, se caută, se face ceva, ce să se caute, nu ştiu că minorul declarase unde este sora lui exact, e ca şi cum v-aș trimite eu într-o cameră, în sertarul doi, să căutați un lucru. V-am dat indicația precisă, nu înțeleg ce să căutați. Şi tot spuneam, ”Doamnă, fata mea a pierit, sunt mamă, simt”. ”Nu, aveți răbdare că o resuscitează”, în condițiile în care se auzea pe stația acelor polițiști, ce erau acolo, că s-a intrat în apartamentul 93 şi că s-a găsit a treia victimă, la momentul ăla, este năucitor ce s-a întâmplat acolo. Asta doare cel mai tare, că acest oraș numit Capitala ţării nu are o macara navală, mâine dacă explodează zece blocuri o să moară sute de oameni pentru că noi nu suntem pregătiți, nu ai cum să scoți o gravidă după 11 ore. Gândiți-vă ce sărbători se apropie în condițiile în care la ultima ecografie a spus că naște de Crăciun. Avea fetiță. Îmi doresc să mai trăiesc să mai dau măcar o dată ochii cu domnul care a venit să-mi ia probele ADN. Acel om, dacă nu are copii, nu-i doresc să-i dea Dumnezeu niciodată în viaţa asta. Pentru că mi-a spus foarte clar: ”Doamnă, știți, trebuie să vă iau probele”... Gândiți-vă cam ce am trăit eu de sâmbătă, de când i-am spus fiului meu că sora lui nu mai este, la două ore distanță a venit acest domn şi mi-a dat această informație după care luni, când am venit, am constatat că copilul meu este perfect întreg. Cum să poţi să-i spui unui părinte aşa ceva? Mi se pare o cruzime ieșită din comun. Măcar să-mi fi spus: ”Da, doamnă este moartă şi nu o putem scoate!”

Familia tinerei însărcinate pierdute în deflagrația din Rahova cere 1,5 milioane euro despăgubiri
[Sursa: Inquam Photos- Tudor Pana]

Citește și: Pericol de deflagrație lângă Liceul Tehnologic Theodor Pallady: Elevii și profesorii au fost evacuați de urgență

Astfel, femeia denunță modul în care s-au desfășurat căutările și comunicarea autorităților după acest incident, subliniind lipsa de resurse și coordonare. Familia fetei cere despăgubiri, dar și tragerea la răspundere a celor implicați în deflagrație.