Exclusiv! Bogdan, primele declarații după eliminarea de la Casa Iubirii. Fostul concurent, acuze la adresa foștilor colegi și îl avertizează pe Alin în legătură cu Bianca
Bogdan vorbeste in premiera despre eliminarea din show-ul matrimonial Casa Iubirii.
Bogdan a fost eliminat la sfârșitul acestei săptămâni de la Casa Iubirii, iar acum face dezvăluiri în premiera pentru Culisele Iubirii despre momentele-cheie din emisiune. Fostul concurent a adus câteva acuze la adresa foștilor sai colegi și spune că atitudinea lor a fost total nepotrivita.
Bogdan de la Casa Iubirii, primele declaratii dupa eliminare
"Unele atacuri mi s-au părut nefondate, de unde și starea de nervozitate. Nu mă gândeam că o să plec, însă la final am acceptat decizia așa cum s-a întâmplat. M-a deranjat conflictul cu Radu, nu mi-a plăcut că a zis că vreau să îi stau lui în ceafa.
Am aflat unde are butonul și am apăsat, însă nu am venit niciodată cu un scop în casa. Prieten e mult spus, să fiu cu el. Daca m-aș întâlni pe strada, l-aș saluta, am bea și o cafea, am rade, dar până la prietenie e cale lunga, ar trebui să petrecem mult timp împreună.
Bogdan il avertiseaza pe Alin in legatura cu Bianca
O prietenie pe care am sesizat-o, este cea dintre Emanuel și Ionut, petrec foarte mult timp împreună. Am o părere despre prietenia dintre fete, poate Andreea și Bianca, dar daca ar fi de cearta, nu s-ar mai pune problema.
Biancai îi place să aibă ultimul cuvânt. La început m-am înțeles foarte bine cu Bianca, doar că pe final am simțit mici atacuri. S-a legat o data de mine în legătură cu sala. Am spus și problema staff-ului și a adus în discuție ea. A încercat să scoață anumite stări de la mine, nu am simțit să îi dau curs. M-a și votat o data. Nu am înțeles, mi s-a părut nefondat. Nu am înțeles bine, nu a justificat votul. Daca așa a simțit..., a dezvăluit Bogdan.
La sfârșitul lunii septembrie, întreaga presă din țara noastră a notat că Ioana Popescu, fostă jurnalistă, scriitoare și invitată în emisiunile TV, a murit la vârsta de 45 de ani.
O familie din Țara Galilor trece printr-o durere imensă după pierderea tragică a tinerei atletice Georgia Taylor, în vârstă de 24 de ani, care a murit pe 21 august, la spitalul universititar din Cardiff.
Dorian Popa și iubita lui, Andreea, o tânără studentă la Medicină, s-au căsătorit pe o plajă din Maldive, într-un cadru intim, departe de ochii curioșilor.