Vineri, 31 decembrie, de la ora 21.00, Kanal D vă pofteşte la petrecere şi sărbătoare, în emisiunea "Toată lumea râde, cântă şi dansează".
Alături de gazdele emisiunii Ovidiu Niculescu şi Maria Cirneci, interpreţi consacraţi de muzică uşoară, populară şi lăutărească, vor veni cu cântec, voie bună şi multă distracţie, aici, la Kanal D.
La cumpăna dintre ani, vom cânta şi dansa în stil românesc, alături de Sofia Vicoveanca, Daniela Condurache şi Petrică Mâţu-Stoian, li se vor alătura Nico şi Gabriel Dorobanţu, iar muzica de petrecere îi va avea ca reprezentanţi pe Adi de la Vâlcea şi Nicu Paleru.
Mădălin Ionescu va fi prezent în emisiune într-o altă ipostază, decât aceea de prezentator. El va face farse vedetelor Kanal D şi nu numai, iar Ansamblul folcloric "DORULEŢ" vine la "Toată lumea râde, cântă şi dansează" cu dansatori, care ne vor încânta cu dansuri din diverse regiuni ale ţării.
Vor fi multe surprize, invitaţi de excepţie şi multă distracţie aşa că nu rataţi o petrecere tradiţional românească, o petrecere în toată regula, cu lăutari, folclor şi dansuri populare specifice românilor.
"Toată lumea râde, cântă şi dansează", vineri 31 decembrie de la ora 21.00, la KANAL D.