El este singurul supraviețuitor al tragediei aviatice din India! Bărbatul a fost descoperit sub resturile avionului

Autor: Diana Bostan

Un singur supraviețuitor al tragediei aviatice din India.

Sursa: Captură X/ Profimedia

Miracol în avionul prăbușit, după ce un britanic a supraviețuit tragediei Air India. Iată ce a declarat bărbatul!

Un miracol printre ruinele unuia dintre cele mai grave accidente aviatice din istoria Indiei. Un pasager britanic, Vishwash Kumar Ramesh, a fost găsit în viață, așezat pe locul 11A, după ce aeronava Boeing 787-8 Dreamliner a companiei Air India s-a prăbușit joi, la scurt timp după decolare, în apropiere de orașul Ahmedabad, notează independent.co.uk.

Citește și: Care au fost ultimele cuvinte ale piloților înainte de tragedia aviatică din India. Cauza probabilă a prăbușirii aeronavei cu 242 de persoane la bord

Bărbatul ar fi singurul supraviețuitor al tragediei aviatice

În ciuda exploziei puternice și a impactului devastator care a curmat viața a peste 290 de persoane, inclusiv victime de la sol, Ramesh a scăpat doar cu răni minore. Polițiștii l-au descoperit printre resturile avionului, în stare de șoc, dar conștient. Ulterior, familia sa a confirmat pentru Sky News că au reușit să vorbească cu el după accident.

„La 30 de secunde după decolare, s-a auzit un zgomot puternic și apoi avionul s-a prăbușit. Totul s-a întâmplat atât de repede”, a declarat supraviețuitorul pentru presa locală și citat de sursa menționată mai sus.

Citește și: Două persoane au murit după ce un avion s-a prăbușit în Germania!

Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii

Citește și: Accidentul aviatic din India a lăsat în urmă multe familii îndurerate! Printre victime se aflau și doi medici, împreună cu cei trei copii ai lor

Originar din India, Vishwash trăiește de 20 de ani la Londra alături de soția și copilul său. Se afla în vizită la rude în India și urma să revină în Marea Britanie împreună cu fratele său, Ajay, care ocupa un alt loc în aeronavă. Până în prezent, Ramesh nu a reușit să îl găsească pe acesta.

„Când m-am ridicat, erau corpuri peste tot în jurul meu.

Mi-a fost frică. Am fugit. Erau bucăți din avion în jurul meu. Cineva m-a prins și m-a dus cu ambulanța la spital”, a relatat el, potrivit Hindustan Times.

Ramesh s-a ales doar cu răni minore

Imagini cu Ramesh, surprinse la locul tragediei și distribuite pe rețelele sociale, îl arată ieșind pe propriile picioare dintre fiarele contorsionate ale aeronavei, vizibil zguduit, dar viu.

Conform schemei de locuri a avionului, el se afla pe un loc de la geam, în apropierea clasei business.

Citește și: De unde erau pasagerii din avionul prăbușit în India. Experții în aviație nu își explică o asemenea tragedie: „Trebuie să aflăm unde să aflăm unde a existat vreo intenție criminală”

La bordul avionului se aflau 242 de persoane, dintre care 12 membri ai echipajului.

Potrivit Air India, printre pasageri erau 169 de indieni, 53 de britanici, șapte portughezi, un canadian și 11 copii.

Cauza exactă a prăbușirii este, deocamdată, necunoscută. Ancheta este în plină desfășurare.