Marian s-a stins tragic, sub privirile neputincioase ale soției sale. Bărbatul a suferit un infarct și nu a mai putut fi salvat, notează Știrile Kanal D.
Bărbatul a suferit un infarct, sub privirile neputincioase ale soției
Ziua fatidică a început pe 4 noiembrie. Marian se afla în timpul liber, alături de soția sa. La un moment dar, bărbatul s-a simțit brusc rău, iar soția sa a apelat imediat numărul de urgență 112.
Echipajele au ajuns imediat la fața locului, l-au resuscitat pe Marian și l-au transportat la spital, unde au continuat să îi aplice manevre de resuscitare.
Marian era căsătorit și avea doi copii
Marian lasă în urmă o soție îndurerată și doi copii orfani, acum, de tată. Familia este greu încercată în aceste momente, iar colegii lui Marian nu își pot reveni din șoc.
„Dumnezeu să te odihnească în pace, Marian. Nu îmi vine să cred! Condoleanțe familiei” / „ Am pierdut un coleg tânăr, Timofte Marian Alexandru, ambulanțier la SAJ Iași, la doar 45 de ani.
Și Serviciul de Ambulanță Județean Iași a transmis un mesaj emoționant pe rețelele sociale, după aflarea veștii tragice.
„Conducerea Serviciului de Ambulanță Județean Iași își exprimă profundul regret pentru trecerea în neființă a colegului nostru, Timofte Marian Alexandru, șofer autosanitară, un om dedicat, respectat și iubit de toți cei care l-au cunoscut. Plecarea lui dintre noi lasă un gol imens în colectivul nostru. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, a transmis conducerea Serviciului de Ambulanță Județean Iași.