El este cel mai bătrân bărbier din Europa!

Dacă îl vedeţi, cu siguranţă nu îi daţi vârsta din buletin. De fapt nici nu o arată. Însă este unul dintre cei mai în vârstă bărbieri din Europa. A trecut şi pe la curtea regelui Carol al doilea iar acum poate fi găsit la prăvălia sa de la malul Dunării.

Petrică Zimnicaru uimeşte pe oricine-i trece pragul frizeriei, care funcţionează în acelaşi loc de mai bine de 20 de ani. Cifrele, în general, sunt cele care te lasă cu gura căscată: mânuieşte briciul cu aceeaşi măiestrie de la vârsta de 10 ani şi continuă să o facă şi acum, când se apropie de 95! Arta nu l-a părăsit cu siguranţă. Dar precizia!? Omul spune că tutunul i-a fost duşman şi a mâncat echilibrat. Are totuşi un viciu: nu se poate lipsi nici acum de cafeaua cu lapte. Bea cu plăcere chiar şi o jumătate de litru pe zi. Tot din vremuri pe care mulţi dintre noi le cunoaştem doar din cărţi, nea Petrică păstrează amintiri vii. Îi stau alături ustensilele pe care le foloseşte şi acum, care au aproape de-o vârstă cu el. Şase lei un bărbierit. 7 un tuns obişnuit şi 8 unul...modern. Nea Petrică ştie să facă...aproape de toate. Îl supără atât muşteriii...excentrici, cât şi colegii de breaslă, care câştiga o calificare în meserie după numai câteva săptămâni de cursuri.

 


Clipul zilei pe KANALD.RO:
Recomandari
Te-ar mai putea interesa
Setari de confidentialitate