Andrei, farmacist de profesie, se afla la începutul unei cariere promițătoare, dar povara financiară și dependența de jocurile de noroc i-au adus o suferință greu de suportat, notează Vremea Nouă.
Tânărul în vârstă de 29 de ani și-a pus capăt zilelor într-o pădure
Potrivit sursei menționate anterior, tânărul, care acumulase datorii considerabile, a decis că nu mai poate continua să trăiască în aceste condiții. În ziua de luni, 7 octombrie 2024, Andrei a mers la un magazin de bricolaj, unde a cumpărat o sfoară.
De acolo, și-a continuat drumul către pădurea Paiu, unde, în liniștea naturii, a luat decizia fatală de a-și pune capăt zilelor. Un trecător care se plimba prin zonă a făcut descoperirea șocantă și a alertat autoritățile, sunând la numărul de urgență 112, notează Vremea Nouă.
Poliția Municipiului Vaslui a confirmat tragicul incident, iar trupul neînsuflețit al tânărului a fost transportat la Serviciul Județean de Medicină Legală pentru efectuarea expertizei medico-legale, menită să stabilească împrejurările exacte ale decesului. În prezent, anchetatorii efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă, pentru a elucida circumstanțele care au condus la această tragedie.
Apropiații și familia sunt în stare de șoc
Vestea morții lui Andrei a șocat întreaga comunitate, dar mai ales pe apropiații săi.
„Oriunde ai fi, Dumnezeu să te aibă în pază băiat blând!” „Dumnezeu să te ierte! Drum lin către stele”. „Dumnezeu sa-l odihnească in pace!”, sunt o parte din mesajele lăsate de apropiați, potrivit observatornews.ro.
Comunitatea din Vaslui este zguduită de pierderea prematură a lui Andrei, un tânăr cu multe visuri și speranțe, care, din păcate, a cedat în fața presiunilor care l-au împovărat.