EDITORIAL Ilinca Vandici: Între luminile reflectoarelor și liniștea sufletului

Autor: Oana Picerea
Actualizat: 05 mai 2025, 14:29

Dimineața mea începe devreme, întotdeauna cu un moment de recunoștință, îmi iau câteva clipe să mulțumesc pentru tot ce am: pentru familia mea, pentru cariera mea, pentru oamenii care mă urmăresc și îmi oferă energia lor. Apoi îmi beau cafeaua și îmi adun gândurile pentru tot ce urmează în ziua respectivă.

După ce îl pregătesc pe Zian, intru în „pâine”. Dacă am filmări, trebuie să fiu gata rapid – părul, machiajul, ținuta – totul trebuie să fie impecabil. Dar nu vreau să mint, viața în televiziune nu e la fel de spectaculoasă cum pare pe Instagram. Fiecare emisiune pe care o prezint e rezultatul unei echipe uriașe de oameni care muncesc fără oprire, fiecare podcast, campanie vin cu pregătiri minuțioase.

Ziua de filmare e un adevărat carusel. În fața camerelor sunt mereu zâmbitoare, plină de energie, conectată cu publicul, dar știu că profesia asta vine cu o responsabilitate enormă. Fiecare cuvânt contează, fiecare gest poate influența, iar eu încerc să dau tot ce am mai bun.

Dar munca mea nu se oprește când reflectoarele se sting. Telefonul sună continuu – discuții despre proiecte, idei noi, colaborări.

Uneori simt că ziua ar trebui să aibă mai mult de 24 de ore, dar atunci îmi aduc aminte că tot acest haos frumos înseamnă că fac ceea ce iubesc.

Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii

Citește și: Care sunt categoriile de persoane care pot ajunge la pensie, ceva mai devreme? Casa Națională de Pensii Publice deține noi reglementări

Sunt o femeie care încearcă să găsească echilibrul între carieră și viața personală. Și da, uneori mă lupt cu sentimentul că nu fac suficient, că aș putea să fiu mai mult – o mamă mai bună, o prezentatoare mai bună, o prietenă mai prezentă. Dar apoi îmi dau seama că perfecțiunea nu există. Ce contează este să îți pui inima în tot ceea ce faci.

Așa arată o zi din viața mea.

Un amestec de muncă, familie, emoții și recunoștință. Încerc să mă bucur de fiecare clipă, să învăț din fiecare provocare și să trăiesc cât mai autentic. Pentru că, la finalul zilei, ceea ce rămâne nu sunt luminile reflectoarelor, ci dragostea pe care o oferi și oamenii pe care îi inspiri.

 

Taguri: