Dumitru Tănase, fostul mijlocaș al celor de la Farul Constanța, a murit la vârsta de 81 de ani

Autor: Diana Bostan

Dumitru Tănase a murit la 81 de ani.

Sursa: Facebook

Doliu la Farul Constanța, după ce fostul mijlocaș Dumitru Tănase s-a stins din viață la 81 de ani.

Farul Constanța trece prin momente de tristețe după ce a pierdut unul dintre oamenii care au scris o pagină importantă din istoria clubului. Dumitru Tănase, fost mijlocaș al echipei, s-a stins din viață la vârsta de 81 de ani.

Citește și: Breaking News: Diogo Jota, jucătorul celor de la Liverpool, a murit într-un teribil accident rutier

Dumitru Tănase a murit la vârsta de 81 de ani

Format la centrul de copii și juniori al clubului, Dumitru Tănase a debutat în prima echipă la doar 19 ani și a rămas fidel culorilor alb-albastre timp de 12 ani. În perioada 1963–1975, a evoluat în aproape 200 de meciuri în primul eșalon, fiind considerat unul dintre cei mai valoroși fotbaliști ai generației sale, mai ales în anii ’70, când Farul era una dintre formațiile competitive din fotbalul românesc.

„Farul Constanța anunță cu tristețe trecerea în neființă a fostului mijlocaș Dumitru Tănase, la vârsta de 81 de ani! Produs al centrului de copii și juniori al Farului, Dumitru Tănase a evoluat pentru formația noastră în aproape 200 de partide în primul eșalon în perioada 1963-1975. Sincere condoleanțe familiei îndurerate!”, a fost anunțul făcut de Farul Constanța, pe Facebook.

Citește și: A existat un martor care a văzut direct căderea bruscă a sportivului Felix Baumgartner! Ce a declarat acesta, dar și ce s-a aflat în urma primei inspecții?

Citește si: FOTO| Moment sfâșietor în primul episod din Insula Iubirii: Teodora Marcu, omagiată după moartea cumplită trăită sub privirile fiicei ei. Avem imaginea| EXCLUSIV

Citește și: Anunț de ultim moment al autorităților despre autopsia lui Diogo Jota. Ce se întâmplă cu familia chiar acum

Cu ani în urmă, fostul fotbalist mărturisea că a fost o adevărată onoare și o mare satisfacție să evolueze pentru echipa orașului natal. A intrat pe teren pentru prima dată la nivel de seniori la doar 19 ani, în 1965, într-un meci disputat la Brașov.

Farul avea un meci la Brașov, cu Steagul Roșu. Antrenorul Peter Steinbach probabil că a avut ceva divergențe cu Moroianu. Nu l-a mai luat în lot și i-a zis lui Petre Comăniță: «Picule, cine joacă, mă, la juniori extremă dreapta?». «Uite, Tănase», a venit răspunsul. «Cheamă-l aici». M-am urcat în autocar și am plecat la Brașov. Vă dați seama lângă cine eram eu acolo, la 19 ani? Dinulescu, Bukkosi, Neacșu, Stancu, Bibere, Buzea, Tâlvescu… M-a băgat titular.

Nu mă așteptam să joc titular la echipa mea de suflet. Am copilărit lângă stadion. Visul oricărui băiat care trecea pe str. Primăverii era să ajungă fotbalist, să calce măcar o dată gazonul terenului. Am jucat cu emoție și plăcere deosebită pentru Farul. E frumos pe stadion când te aplaudă 10.000–15.000 de spectatori din tribună. În plus, am cutreierat jumătate de lume cu Farul”,

spunea Dumitru Tănase într-un interviu, conform  ziuaconstanta.ro.