Mircea Câmpeanu a murit la vârsta de 86 de ani, duminică, 4 mai, potrivit unui anunț făcut de Federația Română de Baschet.
Citește și: A murit fostul baschetbalist Mircea Câmpeanu! Mesajul transmis de Federația Română de Baschet
Decizia de ultim moment luată de Maria Ciobanu, după moartea soțului ei
Cunoscut în lumea sportului sub porecla „Mohu”, Mircea Câmpeanu a fost o figură marcantă a baschetului românesc. A activat ca secretar general al Federației Române de Baschet în două mandate, între 1990-1996 și 1996-2001, și a avut selecții importante în echipa națională în anii ’60. Pasiunea sa pentru sport a fost dublată de o viață discretă, dar profundă, alături de Maria Ciobanu, una dintre cele mai iubite interprete de muzică populară din România.
Stabilită în ultimii ani împreună cu soțul în Statele Unite, Maria Ciobanu a decis, după pierderea suferită, să nu se mai întoarcă peste Ocean.
„Rămâne acasă. Aici își dorește să petreacă ultimii ani din viață, să sperăm că sunt cât mai mulți și să se bucure de țara noastră frumoasă și publicul o adoră și la cei 87 de ani ai dumneaei, este o minune dumnezeiască, încă ne mai cântă și ne încântă cu cântecele, bunătatea și înțelepciunea dumneaei.”
Maria Ciobanu revine pe scenă
Mai mult, într-un gest care a emoționat fanii, Maria Ciobanu intenționează să urce din nou pe scenă, oferind publicului acea voce inconfundabilă care a marcat generații întregi.
Citește și: Unde va fi înmormântat soțul Mariei Ciobanu! Anunțul i-a lua prin surprindere pe fani și apropiați
„Are deja un spectacol în iunie. Este un efort destul de mare pentru dumneaei, să te îmbraci, să te machiezi, e mai dificil la vârsta asta, dar îi face plăcere”, a transmis Camelia Ciobanu, potrivit spynews.ro.