De ce să vă pastrați amintirile în albume foto personalizate?

Fotografia s-a născut și continuă să fie cosiderată cel mai important mijloc de a păstra amintirea evenimentelor și momentelor plăcute petrecute alătrui de cei dragi.

Cândva nelipsite din bibliotecile bunicilor și parinților, în era digitală, acest tip de albume sunt din ce în ce mai puțin solicitate.  Stuația este oarecum nedreaptă și în rândurile ce urmează vom încerca să vă convingem să reveniți la acest obicei frumos de a păstra amintirile în albume foto personalizate.

Cele mai importante evenimente din viața de familie și de cuplu, precum cununiile, nuțile, botezurile pastrează tradiția de a fi imortalizate în albumele foto și carțile foto personalizate. Tuturor ne face plăcere să rasfoim un astfel de album și să ne amintim de clipele frumoase și emoționante petrecute alături de cei dragi. Unicitatea acestor evenimente, farmecul și specificul lor s-au imprimat pe aceste pagini ce vor rămane de acum încolo multă vreme.

Așa cum alegem să păstrăm aceste obiceiuri pentru cele mai importante evenimente, tot așa ar trebuie să ne gândim să folosim acest gen de rememeber și pentru alt tip momente, poate la fel de speciale, dar de mai mică amploare. O aniversare, un bal de absolvire, reîntregirea familiei pupă o perioadă în care unul dintre membri a fost plecat, o petrecere de Paște, de Crăciun sau doar o simplă după-amiază în care luăm masa în familie, pot fi tot atâtea motive pentru a realiza un album foto unic.

De ce să ralizați un album foto persoanlizat?

Motivele pentru care păstrarea amintirilor în albumele foto ar trebui să rămână un obicei sunt multe. Printre acestea menționăm:

  • sunt un format frumos și durabil pentru a imortaliza o amintire;
  • pot fi folosite pentru a păstra cele mai reușite forografii de peste an;
  • sunt ideale pentru un album foto cu bebeluși sau copii;
  • sunt perfecte pentru un cuplu ce sărbatorește ceva ani de relație și se îndreaptă spere oficializarea ei;
  • calitatea hârtie fotografice folosite este deosebită pot fi oferite ca și cadou persoanelor dragi;
  • pot fi persoanlizate în funcție de costurile dorite și de preferințele de design;
  • prețurile sunt foarte avantajoase;
  • nu trebuie să descărcați un soft pentru a realiza un astfel de album;
  • nu trebuie să vă deplasați pentru a printa pozele și pentru ridicarea albumului.

Acesta vă poate fi livrat direct acasă, prin curier.

Așadar există încă destule motive pentru care să alegeți să păstrați fotografiile într-un album foto personalizat. De fapt, toate pozele frumoase și orice moment unic de peste an merită să fie colectatat într-un astfel de album. Această variantă clasică vă poate garanta siguranța unor fotografii, indiferent ce s-ar întâmpla cu calculatorul, hardul sau dispozitivul pe care alegeți să vă stocați în format electronic aceste amintiri.

De ce să alegeți serviciile fotografice oferite de Fotodragi.ro?

Chiar dacă știm că cei mai mulți dintre noi își păstrează amintirile în suflet, adesea răsfoirea unui album foto poate declanșa în minte o serie de amintiri pe care de multă vreme le-am crezut uitate. Emoția consultării unui astfel de album și plăcerea de a ne reamiti anumite clipe este cu totul specială. Senzația trezită de atingerea unui lucru fizic, ce are legătură cu un anumit eveniment sau moment este unică și incomparabilă.

Aici puteți realiza cele mai frumoase albume foto personalizate, cu pagini rigide, deschidere plană și imprimare pe hârtie fotografică reală. Nu este nevoie de niciun efort de deplasare din partea voastră. Tot ce aveți de făcut este să pregătiți  și eventual să prelucrați un pic fotografiile pe care le doriți. Pentru a aduce albumul la forma gata de printare utilizați editorul de imagini de pe site, care este foarte ușor de folosit și extrem de util pentru a face albumele voastre persoanlizate. Nu este nevoie să instalați programe pe calculator și nu aveți nevoie de noțiuni de editare grafică. Dacă dați un click acolo unde este prezent acest editor, puteți să vă realizați singuri albumul pe care îl doriți.

Albumele ce pot fi printate prin intermediul acestui site fac parte din categoria albumelor foto profesionale premium. Imprimarea se face pe întreaga suprafață vizibilă a paginii. Filele au grosimea de aproximativ 1mm, iar coperta este de tip Hardcover. Imprimarea se face în laboratoare foto profesionale, pe hârtie fotografică mată, imaginile fiind de cea mai bună calitate.

La acest atelier mai pot fi realizate și carți fotografice, calendare personalizare, multiplicare de fotografii sau printare imagini pe pânză specială. Toate aceste produse sunt alegerea perfectă pentru păstrarea amintirilor și pentru a face un cadou unei persoane dragi sau membrilor familiei.

Calitatea prduselor este specială și este garantată pentru oricare dintre soluțiile de personalizare ați opta. Prețurile sunt extraodinare. Produsele vă pot fi livrare direct acasă, fără a fi nevoie să vă deplasați pentru ceva.

Oricare ar fi varianta pe care o alegeți pentru a printa amintirile, fie că este vorba de un album foto personalizat, de un calendar, de o carte foto sau despre un print digital pe pânză, rezultatul final va fi unul deosebit . Pentru mai multe detalii despre oferte și servicii accesați site-ul Fotodragi.ro!

 

Clipul zilei pe KANALD.RO:
Recomandari
Te-ar mai putea interesa
Cookies