Deficitul bugetar al României persistă la un nivel periculos, reflectând dezechilibre structurale adânci și o lipsă de reforme fiscale coerente.
În ultimii ani, România a traversat o perioadă de instabilitate fiscală pronunțată, marcată de deficite bugetare constante, care au fost exacerbate de crizele externe, de pandemie și de contextul geopolitic regional. Această problemă nu este una recentă, dar în 2025 atinge noi cote îngrijorătoare, punând presiune pe toate palierele economiei: de la dobânzi la datoria publică, până la relația cu Comisia Europeană și cu instituțiile financiare internaționale.
Situația actuală a bugetului de stat reflectă un cumul de probleme cronice, printre care se numără lipsa unei baze fiscale solide, evaziunea fiscală masivă, cheltuielile publice dezechilibrate și politicile prociclice. În același timp, guvernele succesive au evitat reforme dureroase, preferând măsuri populiste cu efecte pe termen scurt, dar costuri ridicate în perspectivă medie și lungă.
În prezent, deficitul bugetar se apropie de 6% din PIB, ceea ce plasează România pe lista neagră a Comisiei Europene, sub incidența procedurii de deficit excesiv. Problema este agravată de costurile ridicate ale împrumuturilor, care au crescut exponențial pe fondul scăderii încrederii investitorilor și a ratingurilor de țară aflate la limită. Lipsa predictibilității fiscale și a unor politici bugetare transparente a accentuat percepția de risc, generând costuri suplimentare pentru statul român.
În acest context, este crucial să înțelegem de ce România nu reușește să corecteze acest dezechilibru structural și ce măsuri ar putea conduce la o consolidare fiscală sustenabilă. Analiza de față va explora în detaliu sursele dezechilibrului bugetar și provocările majore ale redresării fiscale.
Dezechilibre structurale și cauzele persistente ale deficitului
Pentru a înțelege persistența deficitului bugetar în România, este necesar să privim în profunzime cauzele structurale ale acestuia.
În primul rând, sistemul fiscal românesc este extrem de fragil, cu o colectare scăzută a veniturilor raportate la PIB – una dintre cele mai reduse din Uniunea Europeană. Veniturile fiscale nu depășesc 27% din PIB, în timp ce media europeană depășește 40%. Acest decalaj nu este doar o problemă de eficiență administrativă, ci și de politică fiscală: România are una dintre cele mai reduse cote de impozitare a capitalului și a proprietății, dar și numeroase scutiri fiscale care diminuează baza de impozitare.Evaziunea fiscală este o altă sursă majoră a deficitului. Potrivit estimărilor Consiliului Fiscal, economia subterană reprezintă până la 20% din PIB, ceea ce înseamnă pierderi de zeci de miliarde de lei anual pentru bugetul de stat. Lipsa digitalizării ANAF, corupția instituțională și lipsa de voință politică în combaterea fraudelor fiscale contribuie semnificativ la această stare de fapt.
Pe partea cheltuielilor, politica bugetară a fost profund prociclică, cu expansiuni fiscale în perioade de creștere economică și ajustări insuficiente în fazele de recesiune.
Cheltuielile rigide – în special cele cu salariile din sectorul public și cu pensiile – au crescut accelerat, fără a fi corelate cu productivitatea sau sustenabilitatea pe termen lung. Mai mult, investițiile publice, care ar trebui să fie motorul dezvoltării economice, au fost adesea sacrificate în favoarea cheltuielilor curente.Un alt aspect critic este lipsa unei strategii bugetare pe termen lung. Legea responsabilității fiscale, adoptată cu scopul de a limita derapajele bugetare, este adesea ignorată sau suspendată. Revizuirea țintelor bugetare este frecventă, iar guvernele operează adesea cu rectificări bugetare haotice, fără o viziune coerentă. În acest context, consolidarea fiscală devine un obiectiv teoretic, fără susținere politică sau tehnică.
În plus, relația cu instituțiile europene este tensionată. România se află sub procedura de deficit excesiv din 2020 și este obligată să reducă treptat deficitul sub pragul de 3% din PIB. Neîndeplinirea acestui obiectiv ar putea conduce la sancțiuni, limitarea accesului la fonduri europene și deteriorarea ratingului de țară.
Nu în ultimul rând, instabilitatea politică afectează negativ credibilitatea politicii fiscale. Schimbările frecvente de guvern, populismul economic și lipsa unui consens interpartinic privind reforma bugetară transformă problema deficitului într-o criză perpetuă. Astfel, România rămâne captivă într-un cerc vicios: deficite mari, datorie publică în creștere, costuri de finanțare ridicate și, în final, lipsă de spațiu fiscal pentru investiții sau măsuri anticiclice.
Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii
Citește și: O femeie a decedat, după ce și-a dat foc în plină stradă. Pompierii nu au mai putut face nimic
Redresare fiscală: măsuri urgente și reforme evitate
Corectarea dezechilibrelor bugetare din România necesită un mix echilibrat de măsuri pe partea de venituri și cheltuieli, dar mai ales o schimbare de paradigmă în ceea ce privește guvernanța fiscală. Una dintre prioritățile absolute trebuie să fie lărgirea bazei de impozitare și creșterea eficienței colectării. Acest lucru nu presupune neapărat majorarea cotelor de impozitare, ci mai degrabă eliminarea scutirilor fiscale inutile, combaterea evaziunii și modernizarea aparatului fiscal.
Digitalizarea ANAF este esențială pentru a crește gradul de conformare voluntară și pentru a reduce frauda. Implementarea SAF-T, e-factura și e-transport sunt pași importanți, dar încă insuficienți. Este nevoie de interoperabilitate între instituții, de analiza datelor în timp real și de personal calificat care să gestioneze aceste instrumente.
Pe partea de cheltuieli, este necesară o revizuire completă a structurii bugetului. Cheltuielile rigide trebuie plafonate, iar reforma sistemului de pensii și a salarizării în sectorul public este inevitabilă. Măsuri precum introducerea unui prag maxim pentru cheltuieli cu salariile ca procent din PIB, corelarea vârstei de pensionare cu speranța de viață și eliminarea pensiilor speciale ar aduce economii semnificative.
O altă direcție strategică este creșterea ponderii investițiilor publice. Acestea nu doar că stimulează creșterea economică pe termen lung, dar au și un efect multiplicator asupra veniturilor bugetare. Totodată, o bună absorbție a fondurilor europene poate reduce presiunea asupra bugetului național. Cu toate acestea, România continuă să aibă o rată scăzută de execuție a proiectelor finanțate prin PNRR și alte instrumente europene.
Reforma guvernanței fiscale este la fel de importantă. Legea responsabilității fiscale trebuie reactivată și aplicată strict, iar bugetarea multianuală trebuie să devină normă, nu excepție. Consiliul Fiscal ar trebui să aibă un rol mai activ în evaluarea și monitorizarea politicilor bugetare, iar transparența trebuie sporită prin rapoarte publice regulate și ușor de înțeles.
Un alt element crucial este consensul politic. Consolidarea fiscală nu se poate realiza fără sprijin larg, peste ciclurile electorale. De aceea, este nevoie de un pact fiscal asumat de toate partidele relevante, care să garanteze continuitatea reformelor și stabilitatea bugetară.
Nu în ultimul rând, este importantă comunicarea cu cetățenii. Reformele fiscale sunt adesea impopulare, dar fără o educație economică minimă și fără un efort de explicare clară a beneficiilor pe termen lung, acestea vor eșua. Guvernele trebuie să explice de ce anumite măsuri sunt necesare și cum vor contribui ele la un stat mai eficient și mai echitabil.
În concluzie, România are nevoie urgentă de o reformă fiscală profundă, sustenabilă și coerentă. Persistența deficitului bugetar este un simptom al unor disfuncționalități grave, iar fără acțiune hotărâtă, riscul unei crize fiscale este din ce în ce mai mare.
Citește și: Inflația pare să cedeze, dar economia românească stă pe un butoi de pulbere
Citește și: Economia României încetinește: ce nu îți spune nimeni despre 2025
