De ce avem astazi un numar mai mic de cazuri? Nelu Tataru: "Nu suntem in colaps medical"

Ministrul Sănătății a anunțat că luni vor fi raportate mai puține cazuri noi de coronavirus, din cauză că duminică s-au făcut mai puține recoltări.

Nelu Tătaru afirmă că nu suntem „colaps medical” și acuză politicul că încearcă să beneficieze de pe urma epidemiei de coronavirus.

Azi vom avea un număr mai mic de cazuri, pentru că au fost mai puține recoltări” în weekend, a declarat mnistrul Nelu Tătaru luni, în cadrul unei vizite la Spitalul Județean Galați.

El a mai precizat că numărul de teste va reveni la normal de luni și că „nu suntem în colaps medical”, în ciuda numărului crescut de cazuri. Ministrul a mai spus că numărul de cazuri internate la ATI va da măsura gravității epidemiei, iar acest număr este în prezent relativ constant.

„Nu văd în acest moment un pericol pentru (revenirea la n.r.) starea de urgență”, a mai spus Nelu Tătaru.

„Ne-am grăbit să recomandăm politic anumite idei. O parte a eșicherului politic a ținut să acapareze o parte a avantajului creat” de evoluția bună a situației, a mai afirmat Nelu Tătaru.

Ministrul a amintit că, din cauza înmulțirii numărului de cazuri, nu au fost măsuri de relaxare la 1 iulie.

„Măsurile de relaxare au fost asumate. Fiecare măsură de relaxare a mers cu o serie de norme de funcţionare şi desfăşurare a acelei activităţi. Trebuia să avem măsuri de relaxare şi la 1 iulie, nu s-a întamplat”, a mai declarat ministrul.

Citeste si: Coronavirus Romania, 12 iulie. Un nou bilant ingrijorator al cazurilor noi de COVID-19!

Citeste si: Coronavirus România, 10 iulie. Câte cazuri noi au fost raportate astăzi?

Citeste si: Coronavirus România, 7 iulie. Cum arată cel mai recent bilanț?

 

 


Clipul zilei pe KANALD.RO:
Recomandari
Te-ar mai putea interesa
` `
Setari de confidentialitate