Dana Săvuică le-a împărtășit celor din fața micilor ecrane, în cadrul ediției de astăzi, la “Dimineața cu noi”, secrete și sfaturi din călătoriile sale. Mare pasionată de călătorii, vedeta a vizitat, de-a lungul timpului, aproape întreaga lume, iar America Latină i s-a lipit de suflet.
Dana Săvuică, dezvăluiri inedite din călătorii la Dimineața cu noi!
Îndrăgita vedetă ne-a împărtășit care sunt destinațiile preferate, dar și ce îi place să facă atunci când ajunge pe meleaguri străine.
“Sri Lanka este prima destinație care mi-a pătruns în suflet, este ca o a două casă pentru mine, dar mi-au plăcut foarte mult și m-am <lipit> de Brazilia și Argentina. (…) Imi place atunci când ajung într-o țară străină să o descopăr; mă duc pe străzi, prin orașe, îmi închiriez mășină … mă plimb. (…) Asta înseamnă a explora”, a spus vedeta.
Citește și: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul
Tot în cadrul matinalului “Dimineața cu noi”, Dana Săvuică ne-a dezvăluit și care este următoarea destinație în care își dorește să ajungă.
“Fie că vreți să va faceți singuri programul de călătorie sau va lăsăți pe mâna unei agenții (de turism – n.r.), înainte de a face acest drum, sfatul meu este să va informați despre cultură, obiceiurile poporului, nației respective (…) Sunt foarte multe aspecte de care trebuie să țineți cont. Spre exemplu, în Kenya, am fost în Safari, iar acolo nu țipi, nu urli, nu râzi în gura mare, când treci pe lângă animalele sălbatice, pentru că ești în habitatul lor natural. Tu ești un vizitator și trebuie să-l respecți, să păstrezi liniștea aceea, ca să nu mai zic că le atragi atenția animalelor și pot să te atace (…) Abia aștept să văd Cuba…Mă cheamă! 😊”. a spus Dana Săvuică în cadrul ediției de astăzi “Dimineața cu noi”, de la Kanal D.