Cum se prepară corect sosul bearnez

,

Sosul bearnez poate fi preparat corect, doar dacă se respectă câteva trucuri. Acesta este specific bucătăriei franceze și seamănă cu sosul olandez.


In articol:

Sosul bearnez sau béarnaise, cum se scrie corect, a fost inventat de bucatarul francez Collinet. Se prepară dintr-o emulsie de unt și gălbenuș de ou. Chiar dacă aduce cu ”fratele” său, sosul olandez, cel bearnez are la bază alte principii și ingrediente.

Sosul bearnez, vedeta bucătăriei franceze

Sosul bearnez merge de minune cu friptură de pui, de porc sau de vită, cu pește, ouă sau chiar cu legume gătite la abur. Seamănă destul de mult cu sosul olandez, dar diferența este că cel bearnez conține pătrunjel, piper, tarhon, vin alb și oțet. În schimb, sosul olandez își ia aroma din lămâie. 

Bucătarul francez Maître Collinet a fost cel care a inventat rețeta sosului bearnez. Este vorba despre același bucătar care a gătit prima dată și sufleul de cartofi. Sosul a fost preparat din greșeală, pe data de 24 august 1837, de către Collinet, care era bucătarul șef al hotelului ”Pavillon Henric IV”, de lângă Paris. 

Numele sosului provine de la provincia din care era originar Collinet, Bearn. Din același loc se trăgea și regele Henric al IV-lea. 

Sosul bearnez este mult mai gros decât cel olandez, așa că nu aveți cum să le confundați între ele. Iată care sunt ingredientele de care aveți nevoie, pentru a prepara sosul bearnez:

  • 300 de grame de unt topit
  • două cepe lungi roşii sau albe 
  • 3 linguri de tarhon proaspăt tocat
  • două linguri de pătrunjel verde tocat
  • 4-5 linguri de oțet de vin alb
  • 130 ml de vin alb sec
  • 4 gălbenușuri
  • sare
  • piper alb măcinat

Sosul bearnez, mod de preparare

În primul rând, trebuie să topiți untul, la foc mic, și după aceea să-l păstrați într-un loc cald. Luați două oale, puneți-le una peste alta, și puneți apă la fiert în cea de jos, pentru bain marie. 

Ceapa trebuie tocată cât mai fin și pusă într-o cratiță, împreună cu două linguri de tarhon, piper alb, sare și două linguri de pătrunjel tocat. Peste aceste ingrediente turnați vinul alb și oțetul. Lăsați la foc mic câteva minute, până când veți observa că lichidul se reduce. 

Când este gata, strecurați lichidul printr-o sită, iar părțile solide le aruncați. Zeama obținută trebuie lăsată să se răcească de tot. În oala mică, pregătită pentru bain marie, puneți acest lichid rece, împreună cu gălbenușurile și cu puțină sare. 

Folosiți un tel pentru a bate sosul pe aburi, până când acesta se va îngroșa. După aceea, luați oala cu sos și adăugați în ea untul topit, puțin câte puțin. În acest timp, amestecați cu telul mereu. Rezultatul final trebuie să fie un sos mai subțire decât maioneza

Puneți sare și piper, după gust, adăugați și restul de tarhon și amestecați bine. Este important de știut că sosul bearnez se consumă cald. 

 

Citește-ne pe
Citește și:

Arafat anunță că se pot vaccina în etapa a doua și persoanele care nu se încadrează în criterii! Care este singura cerință

Premierul a numit patru noi secretari de stat: Unul la Justiție și trei la Finanțe

Cea mai toxică legumă din lume! Românii o folosesc extrem de mult. Atenție maximă

Etapa a doua de vaccinare contra Covid-19 începe azi! Cum vă puteți programa

Cât costă o vacanță la Disneyland cu tot cu bilete de avion pentru o familie cu doi copii

Partenerii nostri:

Clipul zilei pe KANALD.RO:
Cookies