Luni, 22 septembrie, Daniel și Vlad Hrișcu i-au făcut o surpriză lui Dorobanțu de la „Casa iubirii”. De ziua lui, aceștia au venit să-l viziteze pe platourile de filmări, ceea ce l-a bucurat atât pe el, cât și pe ceilalți concurenți.
Ce mesaj i-au transmis Vlad și Daniel Hrișcu lui Dorobanțu, de ziua lui
Frații Hrișcu i-au transmis un călduros „La mulți ani!” lui Dorobanțu atât în cadrul ediției de astăzi, cât și pe Instagram, în urmă cu puțin timp. Daniel a publicat o fotografie în care el și fratele său apar alături de fostul lor coleg de emisiune. În imagine, cu toții par foarte bucuroși de revedere, mai ales Dorobanțu, care a avut parte de o surpriză plăcută când gemenii au pășit în „Casa iubirii”.
Alături de respectiva fotografie, Daniel Hrișcu i-a etichetat pe Vlad și Dorobanțu, căruia ambii frați i-au transmis un mesaj emoționant. Aceștia au subliniat că au o prietenie strânsă cu Dorobanțu și i-au transmis gânduri bune de ziua lui de naștere.
„Prietenie adevărată! La mulți ani, frățiorul nostru! Să fii sănătos și multă fericire îți dorim!”, a fost mesajul fraților Hrișcu, pentru fostul lor coleg din „Casa iubirii”.
Citește si: "Ioana nu este moartă"- Prietenii jurnalistei Ioana Popescu aruncă totul în aer
Cum au reacționat internauții la postarea fraților Hrișcu
La scurt timp după ce Daniel a publicat respectiva postare pe Instagram, comentariile au început să curgă. Internauții au fost impresionați de gestul celor doi frați pentru prietenul lor și i-au transmis, la rândul lor, lui Dorobanțu, urări de bine.
„Ce drăguț/ La mulți ani Doro! Să-ți dea Dumnezeu tot ce îți dorești și să-ți întâlnești sufletul pereche cât mai curând!/ Bravo, Daniel și Vlad, sunteți prieteni adevărați/ La mulți, mulți ani, om frumos!/ La mulți ani, Denis! Să fi fericit și toate dorințele tale să se împlinească! Te iubim cu toții și te susținem și votăm până în marea finală! Doamne ajută! Vot Dorobanțu!!!/ La mulți ani, Doro! Băieții au venit de departe pentru tine, pentru că ești un om minunat și meriți”, sunt câteva dintre comentariile oamenilor din online, la postarea gemenilor Hrișcu.