Maria, medic psihiatru în Iași, a rupt tăcerea într-un interviu pentru Antena3, în care a povestit coșmarul pe care l-a trăit timp de 12 ani alături de Robert Lupu, cel care avea să fie cunoscut în întreaga țară drept criminalul din Cosmopolis.
Maria l-a cunoscut pe Robert Wolf la vârsta de 15 ani
„Povestea mea cu acest domn a început în 1995-1996, când aveam 15 ani, iar el 20. L-am cunoscut în liceu. Pe vremea aia nu erau restricții: intra cine voia, ieșea cine voia. Așa agăța copile. Pe mine m-a abordat cu floricele, m-a întrebat la ce clasă sunt, iar apoi a tot început să mă caute.
După ceva timp, Robert Lupu dădea deja semne de gelozie și posesivitate.
„Trebuia să știe tot timpul unde sunt, cu cine vorbesc, ce fac. Au început accesele de impulsivitate și controlul psihologic”, spune Maria.
Maria a fost amenințată cu moartea de Robert Wolf
Relația a evoluat rapid spre posesivitate extremă, iar bătăile nu au întârziat să apară. Cu toate acestea, ceea ce o înspăimânta cel mai mult nu erau loviturile, ci presiunea psihologică constantă și amenințările cu moartea, spuse cu o convingere înfiorătoare.
„Au fost cam zece episoade de violență în 12 ani. Nu erau lovituri zilnice, dar îmi mai trăgea câte o palmă, destul de puternic. După fiecare episod, își cerea scuze și încerca să minimalizeze: „Asta nu e bătaie. Bătaie e când ajungi la spital”.
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi
Inițial părea că acceptă. După două-trei zile începeau dramele: scrisori, amenințări. Mă amenința că mă omoară pe mine și familia mea. Îmi povestea cum o va face”, îşi aminteşte femeia.
Într-un gest care a șocat-o, acesta i-a omorât pisicile, pentru a-i arăta că își poate pune oricând în aplicare amenințările.
Maria, la un pas să fie otrăvită de Robert
Maria era prinsă între două frici: una față de iubitul violent și alta față de tatăl sever. Deși a încercat de mai multe ori să plece, Robert o aducea mereu înapoi prin teroare și manipulare.
„Îmi era mai teamă de jocurile psihologice decât de violența fizică. Făcea lucruri la limita legii. Venea la ușa apartamentului, băga beţe de chibrituri ude în gaura cheii, care se umflau şi făceau yala respectivă de nefolosit. Mai scotea siguranțele de pe scară, să rămânem fără curent, mă ținea într-o continuă tensiune. Mă ameninţa că îi spune tatălui meu.”
Eliberarea a venit odată cu plecarea la facultate, la Iași. A fost momentul care i-a salvat viața. Însă nici atunci nu a scăpat definitiv. Într-o ultimă întâlnire, Robert a încercat să o otrăvească.
„Mi-a dat o cană cu cafea. Când am vrut să beau, mi-a smuls-o din mână și a băut-o el. După câteva minute, mi-a spus: „Aia era pentru tine. Erau zece comprimate de diazepam dizolvate.”
Ani mai târziu, Maria a avut parte de o confruntare șocantă: Robert a apărut la cabinetul ei de psihiatrie, sub un nume fals. În cartea pe care el a publicat-o ulterior, această reîntâlnire era descrisă ca o „poveste de iubire neterminată”. Pentru Maria, a fost o reluare a coșmarului, cu o intensitate greu de descris. Deși a gestionat momentul profesional, frica nu a dispărut niciodată.
Maria a simțit o eliberare atunci când a aflat că Robert Lupu s-a sinucis
Când a aflat că Robert Lupu e căutat de poliție, Maria s-a temut pentru viața ei.
După ce a aflat că s-a sinucis, a simțit o eliberare, însă Maria regretă din tot sufletul ce s-a întâmplat cu Teodora.
„Fratele meu mi-a trimis link-ul în care scria că era căutat. Mi-am propus ca a doua zi, duminică, să mă duc la poliţie, dacă nu îl vor prinde. M-am gândit că eu urmez. Că are o listă undeva şi că va veni după mine. Iar a doua zi era 1 Iunie, voiam să ies cu fetiţa afară, să se bucure de ziua asta. Mai târziu, în aceeaşi seară, am aflat că s-a sinucis. Am simțit că mi s-a luat o piatră de pe inimă. Îmi pare rău pentru fata care a fost ucisă, pentru familia ei. Şi pentru familia lui, că nu ei sunt de vină că el era psihopat”, a mai spus Maria.
Ca medic psihiatru, Maria a ajuns la o concluzie: „ Avea tulburare de personalitate antisocială- adică psihopatie. Cu astfel de oameni nu ai ce să faci. Nu se consideră bolnavi, nu ajung la terapie. Ei nu văd nicio problemă la ei”.
